Pe aceeași temă
Mii de persoane, reunite la apelul a două sindicate din Turcia, s-au adunat, miercuri după-amiază, în Piaţa Taksim din Istanbul, în a şasea zi de proteste contra premierului Recep Tayyip Erdogan, transmite AFP.
Plecaţi din două locuri diferite, manifestanţii, care agitau steaguri roşii sau albe, au pătruns în Piaţa Taksim, centrul acţiunilor de protest care au cuprins Turcia, cerând demisia şefului guvernului de la Ankara.
Două importante sindicate s-au alăturat miercuri manifestanţilor - Confederaţia sindicatelor din sectorul public (KESK) şi Confederaţia sindicatelor muncitorilor revoluţionari (DISK). Acestea au anunţat marşuri de protest şi greve în marile oraşe ale ţării.
Cititi si:
- TURCIA: Manifestanţii au ocupat din nou Piaţa Taksim din Istanbul. Un tânăr a fost împuşcat mortal
- Turcia: De la o poveste de succes la o primăvară violentă
Potrivit Reuters, un grup de protest intitulat 'Taksim Solidarity' a cerut miercuri guvernului să abandoneze planurile de reamenajare a unui parc din Istanbul şi demiterea guvernatorilor şi a şefilor poliţiei pe care îi acuză de violenţele înregistrate în Turcia în aceste zile de protest.
Membrii grupului au declarat că au transmis cererile lor - inclusiv cele privind eliberarea manifestanţilor arestaţi, oprirea folosirii de către poliţie a gazelor lacrimogene şi eliminarea obstacolelor în privinţa libertăţii de exprimare - vicepremierului Bulent Arinc, în cadrul unei întâlniri cu acesta, la Ankara.