Pe aceeași temă
”La cererea grupului de senatori al PSD, am fost înlocuit, la începutul acestei săptămâni, din funcția de membru al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări. Se pare că orice loc aș ocupa deranjez, așa că se face orice pentru liniștea domnului Dragnea.
Și acest "orice" trebuie luat în serios pentru că nu este o figură de stil. E realitatea ultimului an în care am fost transformat într-o țintă vie.
Prima oară m-au înlocuit de la conducerea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI. Apoi, supărat probabil pe faptul că la Ministerul Apărării Naționale lucrurile se mișcau în direcția bună, m-au schimbat. Când spun "direcția bună", am în vedere direcția României și a Armatei Române. Dar, poate, lucrurile acestea contraveneau intereselor altora.
Nu a fost suficient! Liviu Dragnea a continuat și, rând pe rând, m-a schimbat din funcția de Președinte PSD Dâmbovița (filială cu rezultate excelente), apoi din cea de vicepreședinte PSD la nivel național și vicepreședinte al Senatului României.
Începând cu data de 4 decembrie, sunt membru al Comisiei economice, industrii și servicii. Și aici îmi voi face treaba cu aceeași seriozitate și dedicație. Până când? Până în momentul în care, din nou, interesele lui L.D. vor fi deranjate. Și, atunci, cu siguranță, voi fi mutat "disciplinar" la o altă comisie. Asta dacă nu se vor întâmpla surprize.
"Nu aduce anul ce aduce ceasul!” - scrie Adrian Țuțuianu pe pagina sa de Facebook.
Țuțuianu a fost exclus din PSD în urma unei ședințe CEx din 5 noiembrie, alături de Marian Neacșu.
Pe 21 noiembrie, Adrian Țuțuianu a fost revocat din funcția de membru al Biroului Permanent și vicepreședinte al Senatului, ca urmare a excluderii acestuia din PSD. El contestă excluderea și spunea că va rămâne senator independent până când va epuiza căile de atac statutare din interiorul PSD dar și cele din justiție