Ucraina a primit vineri prima tranșă de 250 milioane de euro de la Comisia Europeană

D.g. | 13.06.2014

Pe aceeași temă

Comisia Europeană (CE) a furnizat vineri prima tranșă în valoare de 250 de milioane de euro pentru Ucraina, pentru a sprijini reforma instituțională din această țară, informează un comunicat al CE, citat de Agerpres.

Această sumă este parte a programului "State Building Contract", semnat la 13 mai, după ședința comună de la Bruxelles între Comisia Europeană și guvernul ucrainean.

"Plata de astăzi este doar o etapă și este destinată să ajute guvernul din Ucraina în abordarea nevoilor pe termen scurt, precum și pregătirea pentru punerea în aplicare a Acordului de asociere. Suntem alături de Ucraina și aceasta o dovedim prin acțiuni concrete", a declarat comisarul pentru extindere și politică europeană de vecinătate, Stefan Füle, citat de site-ul CE.

Contractul între state "State Buliding Contact" (în valoare totală de 355 milioane de euro), care face parte din pachetul general de sprijin pentru Ucraina de 11 miliarde de euro (anunțat de CE la 5 martie), este destinat să ajute această țară în procesul de transformare și reformare și include măsuri concrete de promovare a creșterii transparenței și a bunei guvernări și de sprijinire a luptei împotriva corupției.

După tranșa de vineri, o alta de 105 milioane de euro va urma în câteva luni și va fi legată de progresul reformelor în domeniul anticorupției, gestionarea finanțelor publice, serviciul public, reforma constituțională, legislația electorală și justiție, precizează Comisia Europeană.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22