Ucraina: În vestul ţării încep exerciții militare la care participă 15 țări

P.c. | 15.09.2014

Pe aceeași temă

Statele Unite, România și Republica Moldova, alături de alte 12 ţări, participă la exerciţiile militare care încep astăzi în vestul Ucrainei. Ieri s-au înregistrat noi încălcări ale armistiţiului semnat între separatişti şi guvernul de la Kiev, existând schimburi de tiruri de artilerie între rebelii proruși și trupele guvernamentale care au produs victime printre civili, relatează Agerpres.

În timp ce autoproclamata republică Donețk a anunțat că duminică s-a efectuat un schimb de prizonieri cu autoritățile de la Kiev, vorbind despre 73 de persoane, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Volodimir Poliovi, a declarat că insurgenții atacă posturile de control ale armatei, iar 'actele teroriștilor amenință planul de pace al președintelui' Petro Poroșenko. Responsabilul militar ucrainean și-a sprijinit aceste acuzații și pe o declarație a liderului separatist Boris Litvinov, care a afirmat, conform agenției Interfax, că reprezentanții rebelilor care au semnat acordul de încetare a focului s-au angajat doar în calitate de 'observatori', nu de participanți direcți la proces.

 

Ziariștii AFP au fost duminică martorii unui duel intens de artilerie grea în apropierea aeroportului din Donețk, aflat sub controlul trupelor ucrainene. Primăria din acest oraș bastion al separatiștilor a caracterizat situația drept 'critică' și a anunțat victime în rândul civililor, fără să ofere detalii cu privire la numărul lor.

 

Deși președintele Poroșenko a vorbit despre o 'schimbare radicală' a situației după armistițiul încheiat pe 5 septembrie, populația din mai multe localități din apropiere de Donețk, cum este Makiika, trăiește în continuare în ritmul bombardamentelor și al nopților petrecute prin pivnițe, notează AFP.

 

De altfel, armistițiul este privit cu precauție de statele occidentale, care-l consideră insuficient pentru garantarea unei păci durabile. Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a cerut o reglementare politică bazată pe 'principiul suveranității Ucrainei'.

 

CITITI SI: SRI: România, naţiune-lider al Fondului de Sprijin pentru dezvoltarea capacităţii de apărare cibernetică a Ucrainei

 

Pe de altă parte, în timp ce statele occidentale acuză Rusia că joacă un rol activ în susținerea rebeliunii separatiste prin trimiterea de arme și soldați, imagini captate din satelit venind sprijinul acestei acuzații, militari din 15 state vor participa începând de luni și până pe 26 septembrie la programul de aplicații militare 'Rapid Trident 14', care se va desfășura aproape de Liov, în vestul Ucrainei.

 

În ce privește ultimele reacții ale Moscovei, aceasta a acuza Washingtonul că încearcă să inflameze conflictul în Ucraina din considerente pur strategice, 'pentru a folosi Ucraina ca monedă de schimb în noua sa tentativă de izola și slăbi Rusia', după cum a declarat ministrul de externe Serghei Lavrov.

 

În acest timp, premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a declarat că Vladimir Putin 'nu vrea să accepte ideea că Ucraina face parte din familia europeană', iar obiectivul final al liderului de la Kremlin este 'să pună mâna pe toată Ucraina', nu doar pe regiunile Donețk și Lugansk, și să 'restabilească Uniunea Sovietică'.

 

Referirea premierului ucrainean la integrarea europeană survine în contextul deciziei Comisiei Europene de a amâna până la sfârșitul anului viitor intrarea în vigoare a acordului de liber schimb cu Ucraina pentru a se continua tratativele cu Rusia, care se opune ferm acestui acord.

 

Această amânare poate fi o importantă victorie diplomatică pentru Moscova și ea a provocat demisia vice-ministrului ucrainean de externe, Danilo Lubkivski, care a avertizat că hotărârea Comisiei Europene 'trimite un semnal negativ tuturor, respectiv agresorului, aliaților și, cel mai important, cetățenilor ucraineni'.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22