Ucraina: Luptele continua langa Lugansk

D.g. | 12.06.2014

Pe aceeași temă

Luptele la nord de orașul Lugansk au continuat joi intre insurgenții înarmați proruși și trupele guvernamentale ucrainene, relatează agenția rusă de presă RIA Novosti, citând un reprezentant al rebelilor, informeaza Agerpres.

La Kiev, mai mult de 30 de protestatari, în uniforme de camuflaj, au încercat să ia cu asalt clădirea Serviciului de stat pentru frontieră, cerând demisia șefului acestuia, Mykola Litvin, pe care îl acuză că nu a reușit să asigure impermeabilitatea graniței în est cu Federația Rusă.

Poliția a încercat să-i respingă, recurgând la tunuri cu apă, după cum relatează agenția de presă ucraineană Unian.

Pe ansamblu, sediul Serviciului pentru frontiera de stat este pichetat de aproximativ o sută de manifestanți, care se revendică drept activiști ai Maidanului (Pieței Independenței) din centrul Kievului, epicentrul evenimentelor din ultimele luni care au dus la înlăturarea regimului președintelui prorus Viktor Ianukovici.

Agenția de presă Unian, citându-l pe expertul militar ucrainean Dmitri Tâmciuk, a acuzat mass-media ruse de denaturarea faptelor din teatrul de operațiuni din estul țării, negând că trupele guvernamentale au recurs la bombe incendiare împotriva civililor în zona Slaviansk.

'Astăzi, 12 iunie, mass-media ruse au relatat că forțele ucrainene au utilizat bombe incendiare împotriva civililor, iar pentru confirmare televiziunile ruse au difuzat imagini filmate în 2004 la Fallujah'(Irak), scrie Tâmciuk, pe pagina sa de Facebook.

Ministerul rus de Externe a condamnat deja utilizarea acestui tip de bombe și a cerut o anchetă, conform AFP.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22