Ucraina: Noi confruntări la Kiev între polițiști și manifestanți, dupa suspendarea acordului cu UE

D.g. | 25.11.2013

Pe aceeași temă

Noi confruntări au avut loc, luni dimineața, la Kiev, între protestatari proeuropeni care au încercat să blocheze sediul guvernului și poliție, aceasta făcând uz de bastoane și gaze lacrimogene, relatează AFP, citata de Agerpres.

Aproape o mie de manifestanți s-au adunat în cursul dimineții, în fața clădirii guvernului, cerând demisia premierului ucrainean Mykola Azarov, după ce cabinetul acestuia a decis joi suspendarea pregătirii Acordului de asociere la UE, acord ce era preconizat a fi semnat la summitul european de la Vilnius din 28-29 noiembrie.

După aceste confruntări, manifestanții au rămas în fața sediului guvernului, unde sunt desfășurate importante forțe de poliție.

Liderul partidului de opoziție UDAR, campionul mondial de box Vitali Kliciko, s-a alăturat protestatarilor, făcând apel la menținerea presiunii împotriva regimului condus de președintele Viktor Ianukovici până la summitul de la Vilnius.

'Vom continua să manifestăm atâta timp cât acordul (de asociere la UE) nu va fi semnat', a declarat Kliciko în fața manifestanților. 'Vom cere anularea deciziei guvernului și demisia acestuia', a adăugat el, după cum relatează în continuare AFP.

Guvernul de la Kiev a decis joi, împotriva oricărei așteptări, să renunțe la semnarea acestui acord istoric între fosta republică sovietică și UE. Opoziția a acuzat guvernul că a cedat la presiunile Rusiei, care a prevenit Kievul în legătură cu consecințele comerciale pe care le va suporta în urma semnării acordului cu UE.

După ce a organizat o manifestație care a reunit duminică zeci de mii de persoane în Piața Independenței din centrul Kievului — cea mai mare manifestație de la 'revoluția portocalie' prooccidentală din 2004 — opoziția face apel la o nouă acțiune, luni, în același loc, începând cu ora 14.00 GMT.

SURSA: Agerpres

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22