Ucraina: Peste o mie de militari se deplasează spre Mariupol şi vor încerca să OCUPE oraşul

Fara Autor | 07.05.2014

Pe aceeași temă

Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte trei au fost rănite marţi seara, în timpul unui schimb de focuri în oraşul Mariupol, în sud-estul Ucrainei, a anunţat presa rusă, menţionând că persoane mascate ar fi atacat un punct de control al separatiştilor proruşi, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al separatiştilor din regiunea Donbas (est), Dmitri Simonov, a declarat că schimbul de focuri a început după ce persoane mascate şi îmbrăcate în negru au atacat un punct de control al separatiştilor, relatează agenţia Itar-Tass.

Potrivit lui Simonov, atacul a fost realizat de către activişti ai mişcării paramilitare Pravîi Sektor. El a adăugat că peste o mie de militari ucraineni se deplasează spre Mariupol şi vor "încerca să ocupe oraşul".

La rândul său, presa ucraineană informează că incidentul a avut loc în apropiere de aeroportul din Mariupol, însă nu oferă informaţii cu privire la răniţi.

 

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22