Pe aceeași temă
Presedintele Ucrainei a vorbit luni despre convocarea unui referendum pe tema modelului statal al tarii. Potrivit lui Petro Porosenko, ucrainenii ar urma sa aleaga intre un stat unitar si unul federal. Liderul de la Kiev a facut declaratia in contextul viitoarei reforme constitutionale.
Afirmatia lui Porosenko a primit, la scurt timp, o reactie din partea separatistilor prorusi, acestia calificand declaratia drept “inacceptabila”, potrivit EFE, citata de Agerpres.
Petro Porosenko si-a exprimat pozitia in fata Comisiei Constitutionale create in vederea revizuirii legii fundamentale. De altfel, reforma constitutionala este unul dintre punctele incluse in acordul de pace de la Minsk.
Documentul prevede participarea tuturor regiunilor la reforma constitutionala, desi Executivul de la Kiev percepe liderii prorusi din regiunile separatiste Donetk si Lugansk drept ilegitimi. In plus, Kievul considera ca alegerile in provinciile separatiste trebuie organizate conform legislatiei ucrainene, fapt respins de separatisti.
In ce priveste ideea federalizarii, Porosenko a caracterizat-o drept “un fel de infectie ce ameninta toata Ucraina pentru a-i distruge unitatea de care a dat dovada in timpul razboiului”.
Totusi, Porosenko a subliniat faptul ca “Ucraina a fost, este si va fi un stat unitar, intrucat aproape 90% din populatie este impotriva modelului de stat federal”.