Pe aceeași temă
Preşedintele UDMR Covasna, Tamaş Sandor, a declarat că nu s-a pus problema retragerii candidaturii la Senat a lui Olosz Gergely, deputat acuzat de trafic de influenţă, potrivit Realitatea.net, preluata de Romanialibera.ro.

Preşedintele UDMR Covasna a precizat că lui Olosz Gergely trebuie să se acorde prezumţia de nevinovăţie.
"De exemplu, în cazul retrocedării Colegiului Szekely Miko, după cum simţim noi, este o judecată parţială, excluzând imparţialitatea.
Dar nemaivorbind de cazul fostului ministru UDMR Nagy Zsolt, care a fost acuzat şi a fost un tărăboi naţional în jurul lui şi niciodată nimeni nu a putut argumenta acuzaţiile grave aduse împotrivă lui. Deci, eu sunt puţin mai reţinut de atunci în ceea ce înseamnă aceste dosare penale, care desigur apar cu precădere în campania electorală", a afirmat liderul UDMR Covasna.
Deputatul UDMR Olosz Gergely, fost preşedinte al ANRE în perioada 2007 - 2008, a fost trimis în judecată, fiind acuzat de trafic de influenţa. În acelaşi dosar sunt cercetaţi patru oameni de afaceri care i-ar fi dat mită deputatului pentru a-i ajuta să obţină contracte oneroase.