Pe aceeași temă
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că, din punctul său de vedere, în iunie nu pot fi organizate alegeri locale în România în condiții normale.
„Alegerile locale nu trebuie considerate, în acest moment, o prioritate. Legea spune că, în caz de catastrofă naturală, prin lege organică, alegerile pot fi amânate. Propunerea noastră este amânarea alegerilor locale cu o jumătate de an, până în luna octombrie. Nu este nicio problemă, se lucrează la un proiect de lege în acest sens și se va vota în ambele Camere ale Parlamentului în două-trei săptămâni, acum nu trebuie să ne gândim la alegeri. Din punctul meu de vedere, în iunie nu pot fi organizate alegeri locale în România în condiții normale, astfel că noi vom susține și vom vota amânarea acestora cu șase luni. Prioritatea numărul unu este sănătatea fiecăruia, sănătatea populației, și încetinirea răspândirii coronavirusului, iar prioritatea numărul doi este economia”, a spus Kelemen.
Citește și: Traian Băsescu, după ce Guvernul a decis închiderea barurilor, restaurantelor și bisericilor: 'Sunt măsuri slabe! Numărul celor infestați e mult mai mare
Acesta a subliniat că în momentul de față nu există altă soluție decât să fie respectate indicațiile specialiștilor și deciziile autorităților în lupta contra coronavirusului.
„Prioritatea numărul doi este economia, iar Guvernul trebuie să găsească, împreună cu instituțiile statului, cu băncile, cu BNR, soluțiile prin care IMM-urile să poată fi salvate. Este nevoie de soluții rapide, altfel vom pune economia românească pe butuci în câteva săptămâni în urma închiderii firmelor care nu au capitalul necesar pentru a supraviețui câteva luni, până se va relua activitatea în condiții normale”, a menționat liderul UDMR.
Kelemen Hunor a afirmat că alegerile parlamentare vor putea fi organizate la sfârșitul lunii noiembrie, dar este prematur să se discute acest subiect, în condițiile în care toată lumea ar trebui să se concentreze pe limitarea efectelor pandemiei de coronavirus.