Udrea, martor in dosarul lui Blaga: Sunt întrebaţi şi cei care chiar au condus campanii

E.b. | 28.09.2016

Elena Udrea a venit, miercuri după-amiază, la sediul DNA Ploieşti, unde a fost citată ca martor în dosarul în care Vasile Blaga este urmărit penal, ea spunând că punerea sub acuzare a liderului demisionar al PNL este ”neaşteptată”, dar şi că era cazul să fie întrebaţi ”şi cei care chiar au condus campanii electorale”.

Pe aceeași temă


 

Elena Udrea a venit, miercuri după-amiază, la sediul DNA Ploieşti, unde a fost citată ca martor în dosarul în care Vasile Blaga este urmărit penal, ea spunând că punerea sub acuzare a liderului demisionar al PNL este ”neaşteptată”, dar şi că era cazul să fie întrebaţi ”şi cei care chiar au condus campanii electorale”.

 

Elena Udrea a ajuns în jurul orei 13.15 la sediul DNA Ploieşti, pentru a da declaraţii ca martor în dosarul în care Vasile Blaga este urmărit penal pentru trafic de influenţă.

La intrare, Udrea a spus, întrebată dacă o surprinde punerea sub acuzare a lui Blaga, că este ”neaşteptată, având în vedere că până acum nu l-a întrebat nimeni nimic”, conform News.ro.

 

De asemenea, întrebată dacă din punctul său de vedere era cazul ca Blaga să fie pus sub urmărire penală, ea a spus că nu poate să exprime o părere pentrru că nu cunoaşte dosarul.

 

”Având în vedere că cel puţin eu sunt întrebată de doi ani despre campanii electorale, mă gândesc că pot fi întrebaţi şi cei care chiar au condus campanii electorale”, a spus Udrea.

 

Vasile Blaga a fost citat, miercuri, la sediul DNA Ploieşti, iar la ieşire el a declarat că a fost pus sub control judiciar.

 

DNA anunţă că a început urmărirea penală a liderului PNL, Vasile Blaga, pentru trafic de influenţă, în acest dosar fiind urmăriţi penal şi fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Brună Berdilă. Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2012 Blaga ar fi primit în trei rânduri, prin interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul edil.

 

Ulterior, Vasile Blaga a anunţat că în urma acuzaţiilor care i s-au adus miercuri de către DNA îşi depune demisia din funcţia de copreşedinte al PNL şi şef al campaniei partidului la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

 

”În urma acuzaţiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăţia în faţa instituţiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL şi a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac”, a declarat Vasile Blaga. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22