Udrea si-a depus candidatura la BEM ca independent la Camera Deputatilor

Dora Vulcan | 27.10.2016

Elena Udrea a declarat joi, la depunerea candidaturii sale de independent la Camera Deputatilor, ca a ales sa o faca pentru ca este nevoie de "un politician curajos" care să ducă în legislativ o "luptă" pentru "drepturile omului" și "prezumția de nevinovăție".

Pe aceeași temă

 

 

 

Udrea sustine ca a reușit să strângă 19.000 de semnături pentru candidatura în Capitală la Camera Deputaților, dar a criticat legislația în domeniu, despre care spune că e "făcută împotriva candidaturilor independente și a partidelor mici", informeaza Agerpres. 

 

 

"În această campanie electorală, cu siguranță că m-ați fi văzut, fie la Înalta Curte, fie la DNA, fie cu vreun discurs în Parlament. Și aș fi fost, oricum, și fără voia mea în această campanie electorală. Ca urmare, știm foarte bine că sunt o țintă, dar nu accept să fiu o victimă, am ales să intru în competiția aceasta, iar propunerea pe care o fac bucureștenilor, pentru că eu candidez în București, dar, în general, românilor este aceea de a permite unui politician, că acum avem la modă tehnocrații, unui politician care a demonstrat, zic eu, cu bune și cu rele, curaj, onestitate față de alegători și față de cetățeni să continue o luptă pe care cred că în acest moment, mai mult ca oricând, este nevoie ca cineva să o ducă", a susținut Udrea după depunerea la BEM a dosarului său de candidat.

 

Ea spune ca lupta ei se va centra pe  "drepturile omului", cum sunt: "dreptul de a fi ales", și pe "prezumția la nevinovăție".

 

"Cred că oamenii, cetățenii sunt cei care trebuie să aleagă, nu sistemul trebuie să decidă cine mai face politică în țara aceasta și cine conduce România. Cred că bucureștenii trebuie să aleagă dacă eu continui un mandat de parlamentar și nu trebuie ca selecția aceasta sau cariera mea politică pentru că așa dorește sistemul care controlează astăzi România", a spus Udrea.

 

Ea a anunțat că, în zilele următoare, va veni cu "un set de propuneri, un program" pe care l-a descris ca fiind unul "mai atractiv, mai real, mai util decât colecția de platitudini prezentată de domnul Cioloș, cele 100 de propuneri sau ce sunt ele".

 

"Se referă la inițiative legislative despre care consider că este nevoie în acest moment să fie promovate. Cum ar fi modificarea Legii finanțării partidelor politice, legea lobby-ului, pentru a transparentiza un demers comercial care, spre exemplu, în SUA este perfect legal, la noi este netransparent și de aici speculația aceasta care se face că ar fi penal. (...) De asemenea, modificarea Constituției pentru a decide clar care sunt atribuțiile puterilor în stat, pentru că astăzi avem o suprapunere de atribuții și o exercitare în afara Constituției a unor atribuții de putere a unor instituții", a explicat Udrea.

 

Deputatul și-a exprimat speranța că viitorul Legislativ va fi unul "puternic", care "va avea curaj să facă ceea ce este bine pentru țară".

 

"Și nu se va lăsa așa cum a fost acesta — și uriaș, de 600 de parlamentari, și slab, și plin de vulnerabilități—, în așa fel încât un Legislativ determinat, curajos să poată să facă ceea ce este nevoie pentru România", a mai spus Udrea.

 

Potrivit acesteia, în urmă cu doi ani, în calitate de candidat la Președinție, a obținut aproape 60 de mii de voturi în București și consideră că "mai sunt bucureșteni care cred că este nevoie și de politicieni curajoși (...) care lasă lucruri concrete în urma lor, nu doar vorbe".

 

Udrea a arătat că a ales o candidatură în București pentru că locuiește în acest oraș și Capitala este cea mai mare circumscripție. Întrebată despre faptul că în București vor candida și reprezentanții PMP, inclusiv Traian Băsescu, foștii săi "prieteni și aliați", ea a spus: "Și acum suntem prieteni și aliați".

 

"Și eu îmi doresc ca din Parlamentul României să pot să votez un Guvern din care să facă parte PMP, cu un prim-ministru Traian Băsescu. Nu suntem contracandidați, ne completăm. Sunt convinsă că pe lângă un electorat comun există suficient electorat separat în ceea ce mă privește pe mine și Traian Băsescu. De aceea, și eu, și PMP îmi doresc să fim parte din următorul Parlament", a afirmat Udrea.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22