UE propune o noua negociere trilaterala cu Rusia si Ucraina in privinta crizei gazelor rusesti

T.d. | 11.09.2014

Pe aceeași temă

UE cauta solutii in privinta crizei gazelor din Ucraina, dupa ce Comisia Europeana (CE) i-a invitat pe ministrii rus si ucrainean ai energiei pentru noi discutii. CE propune ca negocierile sa aiba loc in 20 septembrie, la Berlin, conform unui anunt facut de purtatorul de cuvant al comisarului european pentru energie, informeaza Agerpres.

"Pe subiectul legat de discuțiile asupra gazului, pot să anunț că noi am propus o dată pentru o întâlnire trilaterală cu Rusia și Ucraina pentru 20 septembrie la Berlin", a precizat Marlene Holzner", potrivit AFP.

Ministerul rus al Energiei a confirmat că a primit "o propunere din partea Comisiei Europene pentru o întâlnire trilaterală" la 20 septembrie la Berlin, dar a precizat că "data și locul întâlnirii" fac încă obiectul discuțiilor.

Rusia a întrerupt la mijlocul lunii iunie livrările de gaz către Ucraina, după ce Kievul a refuzat prețul impus de Gazprom, fosta republică sovietică acumulând o datorie de 5,3 miliarde de dolari, potrivit ministrului rus al energiei Aleksandr Novak.

Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei și jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Precedentele "războaie ale gazului" între Moscova și Kiev, din 2006 și 2009, au afectat aprovizionarea cu gaze naturale a UE.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22