UE urmareste noi sanctiuni economice impotriva Rusiei

T.d. | 25.07.2014

Pe aceeași temă

Uniunea Europeană avansează 'rapid' spre adoptarea de noi sancțiuni economice împotriva Rusiei pentru implicarea sa în criza din Ucraina, a anunțat vineri Comisia Europeană, informează AFP, citata de Agerpres.

"Comisia va stabili rapid propunerile legislative necesare în toate domeniile identificate de Consiliu", a indicat Comisia într-un comunicat.

Ambasadorii la UE ai celor 28 de state membre, care au avut joi o primă reuniune pentru a examina propunerile de sancțiuni, s-au întâlnit din nou vineri dimineață. O nouă reuniune este programată pentru marți, a indicat o purtătoare de cuvânt, Maja Kocijancic. Însă, potrivit unei surse europene, ambasadorii se vor reuni încă de luni.

Ambasadorii la UE ai statele membre au cerut vineri Comisiei Europene să redacteze un document juridic pentru adoptarea de sancțiuni sectoriale împotriva Rusiei, dar nu există însă un acord în privința impunerii lor, au afirmat diplomați europeni citați de Reuters.

Întrebată în legătură cu o eventuală convocare a unui summit al șefilor de stat și de guvern pentru a decide impunerea de sancțiuni economice de anvergură, purtătoarea de cuvânt a subliniat că este nevoie de o decizie a statelor membre "la nivel politic". Ele trebuie să decidă dacă este nevoie de o reuniune 'fizică' a liderilor, a spus ea.

Aprobarea ar putea fi dată în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de externe sau chiar sub forma unei proceduri în scris între cele 28 de capitale.

Conform unui document de lucru, Comisia Europeană propune patru sectoare în care ar putea fi adoptate sancțiuni: accesul la piețele financiare, apărare, 'tehnologii sensibile' (în special în sectorul energetic), bunuri 'de dublă folosință' — civilă și militară.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22