Pe aceeași temă
Vîlceanu (ex-PSD) a spus că deputatul va fi dat afară din partid.
Numele lui Dumitru Flucuș, deputat PNL de Brașov, apare pe lista semnatarilor pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis, alături de ale deputaților AUR Lilian Scripnic și Mircia Chelaru.
„Din câte am înțeles, a semnat și va fi exclus din partid în maximum două săptămâni. (...) În momentul în care ai făcut un asemenea gest, nu ești parlamentar liberal, ești de la AUR, ai aceeași minte ca Georgică Simion și te duci la Georgică Simion”, a declarat Dan Vîlceanu.
George Simion, copreședintele AUR, a anunțat luni că a început să strângă semnături pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Inițiativa are nevoie de 156 de semnături - o treime din numărul total al aleşilor -, iar suspendarea se face prin votul majorității senatorilor și deputaților reuniți în ședință comună, după consultarea Curții Constituționale.
Dacă propunerea de suspendare din funcția de președinte este aprobată de parlamentari, se va organiza, în cel mult 30 de zile, un referendum pentru demiterea președintelui.