Un liberal, autor al proiectului de lege prin care se pot cumula salariile cu pensiile

Redactia | 08.02.2019

Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a anunțat vineri că va iniția un proiect de lege pentru cumularea salariului pensionarilor angajați la stat cu pensia, redusă la nivelul unui salariu minim.

Pe aceeași temă

Vizați cei care ies la pensie din instituțiile de stat, mai ales din cele din subordinea MAI, și se angajează din nou la stat, scrie G4 media.

Potrivit proiectului, în loc să fie eliminată total, pensia angajaților la stat va fi limitată la salariul minim pe economie dar va putea fi cumulată cu salariul pensionarilor care revin în sistemul de stat .

”Există o decizie a Curții Constituționale legate de alte încercări anterioare de a reglementa acest aspect, care spune că nu poți interzice dreptul la muncă. Nici nu intenționez. Propunerea mea este ca acest nu să eliminăm pensiile obținute în paralel cu salariul ci să le plafonăm la nivelul salariului minim pe economie pentru perioada cât tânărul pensionar este angajat la stat” a spus Florin Roman.

Inițiativa apare în contextul în care un mare număr de foști angajați ai MAI, mai ales unii care au avut funcții de conducere, au fost reangajați la stat imediat după ce au ieșit la pensie. La nivel local, aceștia sunt angajați la primării, la Instituția prefectului, în instuțiile deconcentrate sau la consiliul județean, mai scrie publicația citată.

Florin Roman spune că potrivit studiului de impact pe care l-a făcut înainte de a redacta proiectul de lege, aproximativ 100.000 de oameni sunt atât pensionari cât și angajați.

”Majoritatea lor sunt foști agajați din Poliție, din servicii secrete, din Armată și din sistemul de Justiție care a doua zi s-au întors la stat, ca angajați. Este o situație pe care nu o mai putem tolera. Este pentru prima dată când propunem limitarea pensiei și nu interdicția de cumulare care este neconstituțională. pentru G4media” a spus Roman.

Un proiect de lege depus de liberali cu câteva luni în urmă, care făcea referire la intedicția de a cumula cele două calități, nu a primit avizul Consilului Legislativ. Florin Roman a mai declarat că luni va prezenta propunerea colegilor de grup, după care, miercuri, va fi depusă spre aprobare.

La sfârșitul anului 2008, Guvernul Boc a emis o ordonanță de urgență pentru interzicerea cumulării pensiei cu salariul de la stat. Ordonanța a fost declarată însă neconstitutionala de către judecatorii Curții Constituționale. Curtea a admis atunci o contestație depusă de Avocatul Poporului și a motivat că Ordonanta de urgență a Guvernului este neconstituțională deoarece afectează drepturile fundamentale prevăzute de Constituție, privind dreptul la muncă și dreptul la pensie.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22