Pe aceeași temă
Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecerea a Frontierei Isaccea au depistat, ascunse într-un camion, condus de un cetăţean ucrainean, 2.850 pistoale pentru care şoferul nu deţinea autorizaţiile legale de transport. Captura s-a realizat pe 24 mai, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea, judeţul Tulcea. Aici s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 41 de ani, la volanul unui ansamblu rutier cu semiremorcă, înmatriculat în Ucraina.
„Bărbatul transporta, conform documentelor de însoţire, obiecte de mobilier şi diferite produse alimentare din Turcia, pentru o societate din Ucraina”, transmite Poliţia de Frontieră. În baza unei analize de risc, poliţiştii împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Tulcea au hotarat să desigileze compartimentul marfă al mijlocului de transport şi să efectueze controlul amănunţit al acestuia. „În urma verificărilor, în spatele mărfii declarate, au fost descoperite ascunse, prin metoda capac, 143 de cutii ce conţineau 2.850 pistoale, marca Major Berg 2.5, calibru 4 mm.”
La cercetări s-a constatat că şoferul nu deţine autorizaţie de tranzit conform legislaţiei în domeniu, mai spun poliţiştii. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Muniţii şi Explozivi al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.