Pe aceeași temă
Primăria Capitalei a alocat prin bugetul pentru anul în curs un miliard de lei pentru plata datoriilor mai vechi.
Veniturile la bugetul local se ridică la 6,9 miliarde lei, în timp ce cheltuielile sunt sunt de 6,95 miliarde lei, ceea ce duce la un deficit de 53 milioane lei.
Per total, bugetul general al Capitalei pe anul 2021, care include și instituțiile din subordine, împrumuturile și fondurile externe se ridică la 9,59 miliarde lei. Subvențiile de la bugetul de stat vor fi de 514,7 milioane de lei.
„Am lansat în dezbatere publică proiectul bugetului Capitalei pentru 2021. E un buget care face curățenie în primărie și pregătește construcția Noului București. În ciuda constrângerilor pe care le avem, am reușit să deblocăm investițiile și să planificăm câteva obiective importante pentru CapitalăIată 10 lucruri de reținut din punctul de vedere al investițiilor:
1. Modernizăm, așa cum am promis, rețeaua de termoficare a orașului (circa 32 de kilometri, cu accent pe zonele critice). E esențial să facem pași reali în rezolvarea celei mai urgente probleme a Capitalei
2. Reluăm lucrările la Pasajul Doamna Ghica, în colaborare cu Primăria Sectorului 2 (alocăm 39 de milioane lei). Adiacent, finalizăm lucrurile la parcarea de tip park & ride de la Cora Pantelimon, tot în sectorul 2
3. Continuăm lucrările de infrastructură pentru Prelungirea Ghencea (alocăm 40 de milioane de lei și plătim în plus 7 milioane de lei datorii din urmă)
4. Consolidăm clădirile cu risc seismic (continuăm lucrul pe cele 12 șantiere deschise și deschidem alte câteva șantiere)
5. Refacem Planul Urbanistic General, pentru o dezvoltare corectă și echilibrată a orașului
6. Demarăm proiectul pentru semaforizarea inteligentă în București
7. Investim 25 de milioane de lei în reabilitarea fostei clădiri a Primăriei Sectorului 5, de pe Bulevardul Elisabeta
8. Facem lucrări de reabilitare la două spitale din subordinea primăriei (Spitalul Cantacuzino și Spitalul Theodor Burghele)
9. Continuăm lucrările de reabilitare a Teatrului Ion Creangă
10. Finalizăm Registrul Spațiilor Verzi, pentru a proteja sănătatea bucureștenilorÎn plus, la nivel de concepție a bugetului, sunt 5 lucruri pe care le facem diferit față de fosta administrație:
1. Alocăm sume importante pentru investiții. 30% din buget (aproximativ 2,2 miliarde de lei) merge pentru cheltuieli de dezvoltare / investiții, în timp ce, conform execuției bugetare aferentă anului 2020, fosta administrație a avut doar 476 de milioane de lei drept cheltuieli de dezvoltare
2. Eliminăm risipa. De la peste 200 de milioane de lei dați în 2019 pentru festivaluri și alte evenimente similare, vom avea în acest an doar câteva milioane de lei, pentru evenimentele de tradiție ale Capitalei
3. Plătim datoriile. Facem curățenie în dezastrul lăsat de fosta conducere a primăriei și alocăm circa 1 miliard de lei pentru plata vechilor datorii
4. Ne bazăm în mod substanțial pe fonduri europene pentru dezvoltarea Capitalei. În bugetul local planificăm venituri de circa 1 miliard de lei din fonduri europene, la care se vor adăuga bani suplimentari din PNRR și din alte surse UE
5. Introducem bugetul participativ. Alocăm pentru început 2 milioane de lei, ca proiect-pilot, iar bucureștenii vor decide ei înșiși, în urma consultării publice, unde vor merge exact acești bani Invităm bucureștenii și societatea civilă din București să formuleze recomandări și sugestii pentru proiectul de buget, ca să avem în final un buget cât mai bun. Proiectul bugetului Municipiului București pentru anul 2021 poate fi consultat aici: https://www.pmb.ro/buget/arhiva/get-anual-buget-list/2021/30”, scrie Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.