Un miner a murit, iar alți trei au fost răniți în urma exploziei de la Mina Uricani

E.b. | 30.10.2017

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani au deschis azi un dosar având ca obiect accidentul produs într-o galerie din Mina Uricani, în care au fost implicați patru mineri, conform Parchetului General.

Pe aceeași temă

 

 

UPDATE: Minerul dat dispărut în urma exploziei de la mina Uricani a fost găsit decedat, a declarat secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat, citat de Agerpres.

 

Patru mineri au fost surprinși, luni dimineață, într-o deflagrație produsă pe o galerie a minei Uricani, din Valea Jiului.

 

Cei trei răniți vor fi aduși la București — doi la Spitalul de Arși, iar al treilea, la Spitalul 'Bagdasar-Arseni'.

 

Minerii prezintă arsuri ale căilor respiratorii și pe mâini, picioare și față, a declarat directorul Spitalului de Urgență Petroșani, dr. Alin Vasilescu.

 

"Una dintre victime prezintă arsuri pe 35 — 40% din suprafața corpului, iar cel de-al doilea miner are arsuri pe 8% din suprafața corpului. Arsurile sunt pe față, mâini și picioare. De asemenea, victimele prezintă arsuri ale căilor respiratorii", a precizat dr. Alin Vasilescu. Cel de-al treilea miner este rănit ușor. 

 

**********************

 

Doi dintre minerii răniți în explozia din subteranul minei Uricani au ajuns la Spitalul de Urgență din Petroșani și au fost introduși în sălile de operație pentru evaluare, a declarat, directorul unității medicale, dr. Alin Vasilescu, conform Agerpres.

 

"Victimele prezintă arsuri și sunt în procedură de evaluare împreună cu chirurgul plastician", a spus Vasilescu.

 

Potrivit acestuia, un al treilea miner rănit va fi adus cu o ambulanță la spital.

 

După evaluarea stării de sănătate a victimelor se va decide dacă se impune sau nu ca răniții să fie transportați spre alte spitale.
 

Un miner este dat dispărut și trei au fost răniți, luni dimineața, într-o deflagrație care s-a produs pe o galerie a minei Uricani, din Valea Jiului, exploatarea subterană fiind în procedură de închidere.

 

Potrivit prefectului județului Hunedoara, Fabius Kiszlely, trei mineri au fost găsiți și au fost scoși afară din subteran, iar pentru cel de al patrulea vor fi efectuate operațiunile necesare de salvare.

 

"Salvatorii mineri profesioniști vor intra în subteran pentru a-l găsi pe cel de-al patrulea miner", a precizat prefectul județului Hunedoara.

 

Conform primelor date ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, unul dintre cei trei răniți este în stare gravă, iar ceilalți doi prezintă leziuni mai ușoare.

 

Cei patru mineri efectuau lucrări de închidere la exploatarea Uricani, iar la momentul producerii deflagrației se aflau pe o galerie între orizonturile 300 și 500.

 

"Galeria face legătura între orizonturile 300 și 500, iar minerii se aflau la capătul orizontului 300, adică la circa 450 de metri sub pământ. Este vorba de o galerie pe care noi o numim galerie de aeraj", a declarat primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăiescu.

 

Conform acestuia, Mina Uricani se află într-un program de închidere, iar la sfârșitul acestui an activitatea exploatării trebuie să înceteze. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22