Pe aceeași temă
Premierul, care asigura interimatul la Sanatate dupa demisia lui Patriciu Achimas Cadariu, a precizat ca a semnat in acest sens un ordin de ministru in cursul acestei zile, iar in sedinta de guvern de miercuri se va discuta o hotarare legata de inasprirea sanctiunilor in domeniu. Saptamana viitoare va intra in atentia guvernului ordinul legat de infectiile nozocomiale, emis in 1982 si care dupa revolutie a fost modificat in sensul "relaxarii" lui, informeaza Hotnews.
De asemenea, in perioada urmatoare va continua efectuarea de teste incrucisate in spitalele din judete, cu o concentrare in prima faza pe sectiile cu risc mare de infectie.
Executivul isi propune de asemenea sa "clarifice" procedurile de achizitii de biocide, a adaugat Dacian Ciolos.
Primul ministru a mai spus ca asteapta in cursul zilei de miercuri primele rezultate de la ICECHIM privind testele de concentratie efectuate pe probele prelevate de la Hexi Pharma, iar in zilele urmatoare si rezultatele de la probele prelevate de la ceilalti producatori.