Pe aceeași temă
Atacul vine pe fondul războiului mocnit dintre Paul Stănescu şi Liviu Dragnea, Darius Vâlcov fiind mâna dreaptă a preşedintelui PSD şi omul cu care Dragnea se consultă la fiecare decizie politică importantă, informeaza G4Media.ro
“Fostul viceprimar al Slatinei în perioada 2007-2008, Valeriu Matei, îl face cu ou și cu oțet pe fostul său șef, ex-primarul orașului Darius Vâlcov, spunând despre acesta că a luat-o razna rău de tot”, scrie Olt Alert.
Mai mult, site-ul preia insinuările fostului viceprimar, care aminteşte despre presupuse “consultații psihiatrice” la care ar fi fost supus Darius Vâlcov și despre care amintea un medic din Slatina.
“Cum poți, măi, nesimțitule, să-l faci pe ăla «sandilău», când tu știi foarte bine de «consultațiile» tale psihiatrice despre care vorbea, în 2008, doctorul Renică Diaconescu?”, a scris Valeriu Matei, preluat de Olt-Alert.ro. El face referire la postarea lui Darius Vâlcov de duminică, când consilierul premierului a făcut public diagnosticul psihiatric al unui protestatar.