Un tablou celebru al lui GRIGORESCU, dispărut în timpul persecuţiei sovietice din anii ‘50, DESCOPERIT în Franţa

Fara Autor | 25.02.2013

Pe aceeași temă

Misterul dispariţiei uneia dintre capodoperele pierdute ale lui Nicolae Grigorescu, „Colombina în verde“, a fost elucidat: pictura a fost regăsită în colecţia unei familii de francezi din cetatea medievală Carcassonne, de lângă Montpelier, din sudul Franţei, potrivit unui comunicat de presă al casei de licitaţii Artmark, conform Romania Libera.

 

Tabloul a fost pictat probabil la Roma, în iarna anului 1873, în perioada vestitului carnaval roman din Cetatea Eternă, fiind precedat de mai multe studii, astăzi în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României.

Opera pare a fi intrat iniţial în colecţia marelui moşier şi om politic buzoian Gheorghe (Gogu) Iliescu, căruia îi aparţineau vestitele domenii Cândeşti, cu care Nicolae Grigorescu era prieten.

 

Opera  a ajuns apoi în colecţia lui Eugen Iliescu-Cândeşti (1893-1953), fiului marelui moşier buzoian, om politic cu viziuni de dreapta, şef al organizaţiei legionare din Buzău la 1940. Acesta a fost expropiat, încarcerat şi ucis de către autorităţile comuniste, la Gherla, în 1953.  Nora lui Gogu Iliescu, văduva Madeleine Iliescu, a fugit în Franţa, luând cu ea două tablouri de Grigorescu. Unul dintre ele era celebra „Columbină în verde“.

La Paris, capodopera a fost vândută de către Madeleine Iliescu unui cuplu de francezi ajunşi la jumătatea anilor ‘60 în Carcassonne, a căror familie este actuala posesoare a picturii semnate de Nicolae Grigorescu.

Asemeni altor capodopere semnate de artistul român,  „Columbina în verde“ este o pictură care ar putea fi intregrată cu succes circuitului muzeal românesc şi european. La ora actuală, operele lui Nicolae Grigorescu sunt prezente în licitaţiile organizate de marile case internaţionale; în octombrie 2012, opera „Car cu boi” a fost adjudecată la Bonhams New York cu suma de 104.500 dolari.

Sursa: Romania Libera

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22