Unchiul deputatului Eduard Martin, arestat de FBI pentru mituirea unui ofiter Air Force

Fara Autor | 10.12.2015

Potrivit Sacramento Bee online, Dumitru Martin, actionar la Polaris Constanta alaturi de deputatul PSD Eduard Martin, a fost arestat de FBI in 1 decembrie, pe Aeroportul International din San Francisco, unde ajunsese de la New York. El fusese invitat la o intalnire la San Francisco de catre agenti sub acoperire, care s-au prezentat drept mijlocitori in acest aranjament in vederea darii/luarii de mita.

Pe aceeași temă

 

 

Dumitru Martin, actionar al Polaris Constanta, unchi al deputatului PSD Eduard Martin, a fost arestat de FBI si acuzat de mituirea unui ofiter din cadrul Fortelor Aeriene (US Air Force) pentru obtinerea unui contract in valoare de 10,35 milioane dolari la baza Kogalniceanu, scrie presa americana, preluata de Mediafax.

 

Eduard Martin, deputat PSD, a fost si el trimis miercuri in judecata, pentru complicitate la abuz in serviciu si dare de mita, in dosarul Radu Mazare - Sorin Strutinsky.

 

Firma lui Martin, Polaris M Holding, a platit in urma cu trei luni, suma de 100.000 de dolari - ultima transa dintr-o mita in valoare de peste un milion de dolari - unui membru al comandamentului escadronului contractor de la baza aeriana Travis, dar care cooopera cu FBI, potrivit unor documente judiciare (si anume o plangere penala si o declaratie pe propria raspundere a unui agent FBI), facute publice marti.

 

Potrivit acestei declaratii a agentului special Matthew Young, suma de bani ar fi fost oferita ca mita in vederea obtinerii unui contract prin care Polaris sa furnizeze fortelor aeriene americane stationate la baza Mihail Kogalniceanu din Romania, pe o perioada de cinci ani, containere de transport si depozitare. Polaris a virat banii in 19 septembrie, intr-un cont bancar acoperit, creat de FBI, iar acestia au fost retrasi ca proba in 14 octombrie, se mai arata in declaratia citata.

 

Dumitru Martin a fost arestat in urma unei anchete a FBI care a durat 17 luni si in cadrul careia au fost folositi doi agenti sub acoperire.

 

"Am deschis o ancheta asupra familiei lui Martin si a altor persoane, in iulie 2014", scrie agentul special in declaratie.

 

"In cadrul anchetei mi s-a comunicat ca autoritatile romane investigau Polaris pentru coruptie si dare de mita catre autoritati locale si functionari romani ai statului", precizeaza el.

 

 

Cei doi agenti sub acoperire s-au intalnit pentru prima data cu doi reprezentanti ai firmei Polaris la Suisun City, pe 27 octombrie 2014, cand s-a oferit un "comision" de 10% in schimbul garantarii faptului ca acel contract avea sa fie incredintat firmei lui Martin, scrie Young in declaratie. Cei patru au mers dus la baza Travis, situata in apropiere, unde s-au intalnit cu comandantul escadronului, care a insistat ca proprietarul firmei sa semneze contractul si sa plateasca mita. In aceeasi noapte, Martin a venit cu un avion in California pentru a se intalni cu comandantul, se mai arata in declaratie.

 

Agentul descrie in continuare alte sase intalniri, in urmatorul an, la San Francisco, New York, Budapesta (Ungaria) si Sacramento, si ofera informatii provenind din e-mailuri schimbate intre cei implicati. Young mai scrie in declaratia sa ca FBI detine inregistrarile intalnirilor si citeaza, de asemenea, din ¬abundenta¬ din e-mailuri.

 

Dupa ce aranjamentul a intrat in impas, din cauza anchetei de coruptie din Romania, contractul respectiv a fost acordat altei firme, insa relatiile au fost reluate ulterior, pe tema unei licitatii fictive, in vederea acordarii contractului cu privire la containere.

 

Martin si comandantul au semnat, pe 11 septembrie, atat un contract de aprovizionare militara a bazei Travis, cat si alte doua contracte menite sa ascunda mita, se arata in declaratie.

 

Cand Martin, in varsta de 55 de ani, s-a intalnit cu agenti FBI, la San Francisco, el credea ca urma sa participe la o noua intalnire din seria de intalniri la care a luat parte atat el, alti reprezentanti ai Polaris, oficialul militar de la Travis si alte doua persoane, care erau de fapt agenti sub acoperire. Unul dintre acestia din urma intentioneaza sa ceara clementa cand se va pronunta sentinta, pentru ca a acceptat mita in calitate de agent pentru contracte militare. Celalalt actiona ca om de afaceri interesat sa obtina contracte in Romania din partea Guvernului roman.

 

Martin a fost prezentat pentru prima data in fata unui judecator federal, la San Francisco, in 2 decembrie si a fost dus in custodie la Sacramento, unde a aparut marti in fata judecatoarei federale Carolyn K. Delaney.

 

El a comparut din nou in fata lui Delaney miercuri, la o audiere, in vederea unei eliberari pe cautiune, insa procurorul adjunct federal Todd Pickles a cerut ca Marin sa fie mentinut in detentie fara posibilitatea eliberarii pe cautiune, iar avocatul apararii, John Balazs, a cerut eliberarea pe cautiune in conditii stricte. Audierea urmeaza sa continue luni.

 

Dumitru Martin este fratele fostului prefect al judetului Constanta din perioada 2002 - 2005 Gheorghe Martin si unchiul deputatului PSD Eduard Martin.

 

Familia Martin detine societatea Polaris M Holding, care se ocupa de serviciul de salubrizare in municipiul Constanta din 1998. Polaris M Holding are contracte de salubrizare si in alte orase din tara, intre care Arad, Targu Jiu, Eforie, Navodari, Mangalia, Alexandria, Rosiori de Vede, Turnu Magurele, Videle, Zimnicea, Alba Iulia, Bumbesti-Jiu, Slobozia, dar si cu Consiliul Judetean Timis.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22