Ungaria ar putea declara NECONSTITUTIONALE creditele în VALUTA

Fara Autor | 03.12.2013

Pe aceeași temă

Ministerul Justiţiei din Ungaria a cerut Curţii Constituţionale o opinie privind posibila neconstituţionalitate a creditelor în valută, argumentând că băncile au abuzat de poziţia lor în relaţia cu împrumutaţii sau au încălcat drepturile consumatorilor.

De asemenea, Ministerul Justiţiei a cerut Curţii o opinie privind modul în care pot fi modificate contractele de creditare în valută, astfel încât să nu fie încălcată legislaţia, scrie agenţia ungară MTI, citată de cotidianul Portfolio.

"Această situaţie este ultima dintr-o poveste lungă, dar care continuă să genereze un risc de imagine negativă pentru Ungaria. Având în vedere că alegerile au loc în aprilie, chestiunea este clar una foarte pollitică şi posibil aducătoare de voturi pentru partidul de guvernământ Fidesz", a afirmat, într-o notă de cercetare, Timothy Ash, analist la Standard Bank, din Londra.

Impactul asupra băncilor ar putea fi unul major, având în vedere valoarea încă ridicată a portofoliilor de credite în valută. O decizie împotriva băncilor ar susţine continuarea dezintermedierii financiare, însă există limite în privinţa rapidităţii cu care băncile străine se pot retrage de pe piaţă, în timp ce majoritatea instituţiilor de credit sunt relativ "captive", a afirmat Ash.

Guvernul va argumenta, probabil, că acesta este un caz clasic de inducere în eroare la vânzarea unui produs financiar, similar cu inducerea în eroare a investitorilor la vânzarea de obligaţiuni ipotecare înaintea crizei financiare în SUA şi Marea Britanie, a adăugat analistul.

Mulţi unguri au cotractat credite în valută în deceniul trecut. Criza financiară globală a cauzat, însă, deprecierea puternică a forintului şi probleme majore pentru consumatorii cu împrumuturi în monedă străină, în principal în fanci elveţieni şi euro. În multe cazuri, costurile lunare ale unui astfel de credit au crescut şi de peste două ori.

Guvernul a adoptat în ultimii ani mai multe măsuri pentru a veni în sprijinul împrumutaţilor, inclusiv posibilitatea refinanţării sau restituirii anticipate la rate de schimb avantajoase. Deciziile executivului de la Budapesta au cauzat, însă, pierderi semnificative băncilor prezente în Ungaria.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22