Ungaria: Banca centrală a redus dobânda de bază la nivelul record de 4,75%

X | 23.04.2013

Pe aceeași temă

Banca Naţională a Ungariei (NBH) a decis, marţi, să reducă dobânda de politică monetară cu un sfert de punct până la 4,75%, un nou record istoric, în încercarea de a scoate economia din recesiune pe fondul inflaţiei scăzute, transmite Bloomberg.

 

Decizia comitetului de politică monetară de la NBH era una aşteptată de 25 din cei 26 de analişti intervievaţi de Bloomberg.

'Surpriza ar fi fost dacă banca centrală nu ar fi redus dobânda astăzi, având în vedere scăderea masivă a randamentului obligaţiunilor în ultimele săptămâni şi faptul că inflaţia se află la cel mai scăzut nivel din ultimi 38 de ani', a declarat Zoltan Arokszallasi, economist la Erste Group Bank AG.

Noul guvernator Gyorgy Matolcsy a arătat recent că Banca centrală a Ungariei este doar la începutul reînnoirii politicii monetare. De asemenea, Matolcsy a anunţat recent că Banca centrală a Ungariei va utiliza o parte din rezervele sale valutare pentru a acorda IMM-urilor credite preferenţiale. Încă înainte de numirea în funcţia de guvernator, Matolcsy a apreciat că Banca centrală a Ungariei trebuie să utilizeze măsuri 'neortodoxe', inclusiv măsuri utilizate de Banca Centrală Europeană şi Rezerva Federală americană pentru a stimula economia.

În schimb, Banca Naţională a României a lăsat dobânda de politică monetară la 5,25%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană.

Sursa: AGERPRES

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22