Ungaria: Supertaxa pe publicitate, APROBATA de Parlament

D.g. | 11.06.2014

Pe aceeași temă

Parlamentul ungar a adoptat miercuri o nouă taxă pe publicitate, denunțată de mass-media ca fiind o tentativă a guvernului de a controla acest sector, informeaza AFP, citata de Agerpres.

Planul, care prevede taxarea veniturilor din publicitate cu până la 40%, a fost aprobat cu 144 de voturi pentru și 30 împotrivă, într-un parlament în care conservatorii premierului Viktor Orban dețin două treimi dintre mandate.

Săptămâna trecută, principalele posturi de televiziune și stații de radio și-au întrerupt emisiunile timp de 15 minute, iar marile publicații și site-uri și-au lăsat albă prima pagină pentru a denunța acest proiect, acuzat că împinge spre faliment numeroase instituții media și agenții de publicitate.

Fapt rar întâlnit, mass-media considerate ca portavoce ale guvernului s-au alăturat contestației.

Noua taxă se înscrie într-o serie de măsuri fiscale dure și specifice care vizează sectoare economice deseori dominate de companii străine. De la venirea lui Orban la putere în 2010, această politică a fost deja aplicată în telecomunicații, distribuție, energie și sectorul bancar.

Liderul forte al Ungariei a adoptat de asemenea noi legi care au constrâns mass-media să se înregistreze la stat sau să producă subiecte 'echilibrate'. Potrivit majorității observatorilor, mass-media publice au fost puse sub tăcere.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22