Ungaria suspenda livrările de gaze către Ucraina pe o durata nedeterminata

P.c. | 26.09.2014

Pe aceeași temă

FGSZ, operatorul reţelei ungare de gazoducte, a anunţat, joi, ca livrarile de gaze către Ucraina vor fi suspendate pe o durata nedeterminata. Ungaria invoca motive tehnice care s-ar afla in spatele acestei masuri, sustinand ca aceasta este de asemenea rezultatul creşterii cererii de gaze în Ungaria. Grupul public ucrainean Naftogaz considera aceasta măsură "neaşteptată şi inexplicabilă", relateaza Mediafax.

 

"Utilizatori ai reţelei ne-au informat că începând de (vineri), 26 septembrie, cererea de gaze va creşte semnificativ", a afirmat FGSZ.

 

FGSZ a anunţat într-un comunicat trimis agenţiei ungare de presă MTI că a oprit livrările pe "o durată nedeterminată, joi, la ora 16.00 GMT (19.00, ora României).

 

Operatorul ungar a subliniat necesitatea unor lucrări tehnice la postul de tranzit de gaze Beregdaroc, în apropiere de frontiera cu Ucraina, pentru a permite o aprovizionare cu gaze mai intensă în Ungaria.

 

FGSZ a afirmat că, începând din martie 2013, a furnizat Ucrainei 16,8 milioane de metri cubi de gaze zilnic. Totuşi, acest volum nu este garantat, deoarece nivelul livrărilor "depinde de condiţiile tehnice şi comerciale", care se pot schimba.

 

CITITI SI: Iațeniuk, premierul Ucrainei: Sancțiunile contra Rusiei nu trebuie ridicate

 

Grupul ucrainean Naftogaz, care are contracte cu companii din Europa de Vest privind importul de gaze în Ucraina prin Ungaria, a confirmat joi seara că gazul a fost oprit.

 

Naftogaz "regretă profund" decizia "neaşteptată şi inexplicabilă" a operatorului ungar, potrivit unui comunicat al grupului ucrainean. El a îndemnat FGSZ "să-şi respecte obligaţiile contractuale şi legislaţia Uniunii Europene" care reglementează fluxul de gaze între Ungaria şi Ucraina.

 

 

Potrivit grupului ucrainean, decizia operatorului ungar încalcă "principiile fundamentale ale pieţei unice de energie a Uniunii Europene".

 

Suspendarea livrărilor de gaze din Ungaria intervine după ce preşedintele gigantului de gaze rus Gazprom Aleksei Miller şi premierul ungar Viktor Orban s-au întâlnit în urmă cu câteva zile, la Budapesta.

 

Potrivit agenţiei MTI, ei au discutat despre lucrările de pregătire pentru proiectul de gazoduct ruso-italian South Stream, care ar trebui să treacă prin Ungaria, şi despre "furnizarea stabilă şi sigură de gaze naturale pentru iarnă".

 

Rusia a suspendat în iunie livrările de gaze către Ucraina, care refuză creşterea preţului impusă de Gazprom în contextul crizei dintre Kiev şi Moscova.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22