Pe aceeași temă
"Daca trebuie sa construim un gard acolo, suntem gata sa o facem a doua zi", a declarat ministrul maghiar, intr-un interviu in care a vorbit despre incapacitatea Europei de a-si proteja granitele.
Austria a anuntat vineri ca va interzice accesul imigrantilor care vor sa tranziteze teritoriul tarii in drumul lor spre Germania, mai degraba decat sa ceara azil, determinand vecinul sau sudic Slovenia sa anunte miscari similare.
In aceste conditii, Romania ar putea deveni o ruta populara pentru imigranti spre sfasitul anului, scrie Reuters. Din Romania, acestia ar urma, cel mai probabil, sa incerce sa intre in Ungaria, in drumul lor catre Europa de Vest.
"Este mai probabil ca oricand ca granita sudica a zonei Schengen sa fie echivalenta cu granita nordica a Greciei (cu Bulgaria si Macedonia)", spune Szijjarto, citat de Hotnews.
60 de imigranți au intrat ilegal în România, în weekend
În noaptea de vineri spre sâmbătă a fost reținut, la granița cu Serbia, în județul Timiș, imediat după ce a trecut frontiera, primul mare grup de imigranți.
Polițiștii de frontieră i-au depistat cu ajutorul aparaturii de termoviziune și i-au preluat imediat de pe un câmp din vecinătatea localității Comloșul Mic, Timiș.
Cele 60 de persoane sunt bărbați cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani şi provin din ţări precum Pakistan, Afganistan, Irak, Somalia sau Maroc.
Ei au fost transportaţi cu autocarele la sediul poliţiei de frontieră din Jimbolia, pentru a li se procesa datele.
Imigrantii au declarat ca au urmat ruta Grecia – Macedonia – Serbia, iar tinta lor este Germania, unde vor sa obtina un loc de munca, Romania fiind doar o tara de tranzit.
„Pe durata cercetarilor, cele 60 de persoane au beneficiat de hrana, apa si ceaiuri calde, oferite de politistii de frontiera timiseni”, a declarat Roxana Costache, purtator de cuvant la Politia de Frontiera Timisoara.
Dupa identificarea si audierea migrantilor la Jimbolia, ei vor fi relocati la centrul de imigrari din Timisoara, unde sunt asteptate autoritatile sarbe, pentru a-i prelua pe refugiati in Serbia, conform protocului existent intre cele doua tari.
România se pregătește
Guvernul a aprobat marți modificarea legii privind azilul, transpunand astfel total directiva europene privind procedurile de azil și directiva privind stabilirea standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internaţională.
Guvernul arata intr-un comunicat ca hotărârea de guvern aprobată astăzi instituie cadrul legal pentru majorarea sumei acordate de statul român unui solicitant de azil lipsit de mijloace materiale de întreținere, stabilind condițiile materiale oferite acestora, situațiile în care pot fi implicați în activități în folosul comunității centrului de primire la fel ca și condițiile în care poate fi acordat, suspendat sau retras ajutorul nerambursabil prevăzut de Legea privind azilul în România, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.331/2015.
În ceea ce privește costurile generate de asigurarea condițiilor materiale pentru solicitanții unei forme de protecție aflați în centrele speciale de primire, valorile maxime estimate iau în calcul durata medie a procedurii de azil estimată la 10 luni. Pe baza datelor comunicate de Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), a fost stabilit un set de valori necesare pentru cheltuielile lunare (hrană, îmbrăcăminte, cazare), pentru un solicitant de azil, adult. Astfel solicitantul de azil beneficiază, la cerere, de hrană în limita sumei de 10 lei/persoană/zi, de îmbrăcăminte în limita sumei de 67 lei/persoană/sezon vară și de 100 lei/persoană/sezon iarnă, la care se adaugă 6 lei/persoană/zi reprezentând cheltuieli cu transport local, servicii culturale, presa, servicii de reparații și cheltuieli pentru igiena personală.
În plus, solicitanții de azil cărora Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) nu le poate asigura cazarea în centrele de primire din subordine pot beneficia de asistență materială pentru închirierea unei locuințe, în valoare de 450 lei/persoană/lună, și asistență materială pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere, în valoare de 120 lei/lună/persoană pentru sezonul cald și 155 lei/lună/persoană pentru sezonul rece. Suma acordată lunar pentru chirie scade cu 30% în cazul familiilor cu doi membri și cu 40% în cazul familiilor cu trei membri. Inspectoratul General pentru Imigrări poate suspenda acordarea acestor sume și poate impune rambursarea sau suportarea pe viitor a costurilor respective în cazul în care constată că solicitantul de protecție internaţională deține mijloacele necesare unui nivel de trai adecvat și poate contribui la suportarea costurilor aferente condițiilor material de primire și îngrijirilor medicale.