Ungureanu a demisionat din PNL

Fara Autor | 08.06.2012

Pe aceeași temă

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a trimis, joi, o scrisoare conducerii PNL, în care arată că nu se mai consideră legat de partid. "Nu ma mai regasesc sub nicio forma in rindurile acestei formatiuni", a spus Ungureanu.

Surse politice au declarat, joi, pentru Mediafax, că Ungureanu a trimis o scrisoare conducerii PNL în care arată că, "având în vedere îndepărtarea tot mai evidentă a PNL de valorile de dreapta", constată că nu se mai regăseşte "sub nicio formă în rândurile" acestei formaţiuni.

El solicită conducerii liberale să ia notă de faptul că nu se mai consideră "legat prin niciun angajament de Partidul Naţional Liberal".

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a evitat, joi, să comenteze demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu din partid, el precizând că "despre comedia asta" va lăsa presa să comenteze.

"Am venit la chestiuni serioase, cu subiecte serioase. Despre comedia asta vă las pe dumneavostră să comentaţi", le-a spus, joi, liderul PNL, jurnaliştilor care l-au întrebat, înaintea unui miting electoral, despre demisia lui Ungureanu din partid.

La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, comentând demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu din PNL, că nu l-ar mira ca acesta să afirme că era înscris în PSD.

"Dar ce, a demisionat din PSD, sau de ce mă întrebaţi pe mine? Nu m-aş mira să spună că era în PSD", a spus Ponta, răspunzând astfel jurnaliştilor care l-au întrebat despre demisia lui Ungureanu din PNL.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22