Ungureanu: Am unificat orarele in administratia centrala pentru ca timpul sa fie folosit cat mai bine

Fara Autor | 15.02.2012

Pe aceeași temă

Programele de lucru din administratia centrala au fost unificate, in intervalul orar 08:00 - 16:00, pentru ca timpul de lucru sa "fie folosit cat mai bine", a declarat, miercuri, premierul Ungureanu.

"Pur si simplu am unificat programele de lucru in toate institutiile administratiei centrale, nu este absolut nicio alta problema, cred, de fapt, ca daca intr-adevar ceva conteaza este ca timpul de lucru legal de la 8 la 16 sa fie folosit cat mai bine. Exista un program fix de lucru de la 8 la 16", a precizat prim-ministrul, citat de Agerpres si Hotnews.

La intrebarea daca a dispus ca bugetarii sa lucreze mai mult de acum incolo, Ungureanu a raspuns printr-o alta intrebare: "Ce inseamna mai mult, doamna? Exista un program fix de la 8.00 la 16.00".

Solicitat sa comenteze faptul ca de la Secretariatul General al Guvernului a plecat o circulara catre ministere care prevede ca bugetarii sa respecte programul de lucru de la ora 8.00 la ora 16.00, Ungureanu a spus ca, prin aceasta circulara, s-au unificat programele de lucru in institutiile din administratia centrala. Premierul a negat ca respectiva circulara ar fi fost emisa pentru ca ar fi constatat ca bugetarii nu respecta programul de lucru stabilit pentru intervalul 8.00-16.00.

Secretarul general al guvernului, Attila Dezsi, a declarat sambata, la Deva, ca programul de lucru al ministerelor, prefecturilor si institutiilor deconcentrate ale statului din tara va fi armonizat, astfel ca activitatea acestora se va desfasura intre orele 8:00 si 16:00. Acesta a adaugat ca modificarea a fost facuta la solicitarea prim-ministrului.

"De luni, programul tuturor autoritatilor publice centrale va fi intre orele 8-16, in conformitate cu solicitarea primului ministru. Decizia s-a luat pentru ca autoritatile centrale aveau programe diferite: unii incepeau la ora 9.00, unii la 8.30, altii la ora 8.00. Este o hotarare extrem de buna pentru ca programul trebuie sa fie unitar la nivelul autoritatilor centrale si la nivelul reprezentarii din teritoriu, la prefecturi. Din punct de vedere al activitatii si al colaborarii este esential ca fiecare minut sa fie bine gestionat", a afirmat Dezsi.
 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22