Ungureanu: Miniştrii care nu grăbesc absorbţia fondurilor europene vor fi demişi

Fara Autor | 13.03.2012

Pe aceeași temă

Premierul Mihai Razvan Ungureanu i-a avertizat pe miniştrii care nu vor lua măsuri în perioada imediat următoare pentru a accelera ritmul de absorbţie a fondurilor europene ca ar putea fi demişi.

 
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a precizat că la şedinţa comitetului interministerial pentru fonduri UE au fost constatate o serie de elemente care "perturbă" procesul de absorbţie, precum viteza lentă de procesare a cererilor de rambursare şi incapacitate managerială în multe situaţii.
 
"Au fost clarificate o serie de soluţii, dar principalul mesaj pe care l-a transmis premierul cu această ocazie este cel legat de prioritizarea procesului de absorbţie şi de faptul că nu mai este dispus să tolereze niciun fel de restanţe. A fost deja o solicitare ca, până la sfârşitul lunii martie, toate restanţele de evaluare să dispară, iar în cazul în care aceste lucruri nu se vor întâmpla până la următoarea şedinţă de evaluare, în săptămânile următoare, se poate ajunge inclusiv la demiterea celor responsabili - şefi de agenţii şi inclusiv şefi de ministere, ca să nu spun miniştri", a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
 
 
In acest an trebuie absorbiti sase miliarde de euro
 
În şedinţa comitetului interministerial, premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a atenţionat pe miniştri şi şefii de autorităţi de management că îi consideră responsabili pentru absorbţia în acest an a şase miliarde euro din fondurile europene, ţintă stabilită anterior de Guvern.
 
"Vă fac responsabili, pe miniştri şi şefi de autorităţi de management, să ajungeţi la această ţintă", a spus premierul, în şedinţa comitetului interministerial pentru fonduri UE.
 
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, că nu exclude o eventuală candidatură la următoarele alegeri prezidenţiale a premierului Mihai Răzvan Ungureanu, cu susţinerea PDL, însă acesta trebuie mai întâi să reuşească la conducerea Guvernului.
 
El a subliniat că principalul criteriu de care va depinde reuşita ca premier a lui Ungureanu este absorţia în acest an a celor şase miliarde de euro de la Uniunea Europeană.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22