Uniunea Europeana nu recunoaște referendumurile organizate în estul separatist

F.m. | 12.05.2014

Pe aceeași temă

Uniunea Europeană (UE) nu recunoaşte rezultatele "pretinsului referendum" pentru independenţa refiunilor separatiste din estul Ucrainei, a declarat duminică o purtătoare de cuvânt a Uniunii, relatează AFP, conform Mediafax.

"Pretinsele referendumuri sunt ilegale, iar noi nu le vom recunoaşte rezultatele", a anunţat Maja Kocijancic, o purtătoare de cuvânt a şefei diplomaţiei europene Catherine Ashton.

Cei care le-au organizat "nu au legitimitate democratică", iar "organizarea lor este contrară obiectivelor declaraţiei comune de la Geneva privind diminuarea tensiunii", a adăugat ea.

Peste şapte milioane de ucraineni din estul ţării au fost chemaţi la vot pentru a decide situaţia regiunilor Doneţk şi Lugansk, în cadrul unor referendumuri organizate de către separatişti proruşi care ar putea conduce la secesiunea acestei părţi a ţării.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22