Universitatea Spiru Haret a fost scoasă în afara legii

Fara Autor | 10.07.2009

Pe aceeași temă

Zeci de mii de studenţi ai Universităţii Spiru Haret sunt în pericol de a nu-şi primi anul acesta diplomele. Deasemenea sesiunea de admitere din toamnă este pusă sub semnul întrebării.

Ministrul Ecaterina Andronescu, a declarat că USH va primi diplome doar după ce se va supune evaluării MEC. Ministrul Educaţiei a declarat pentru ziarul Gândul ca Universitatea “nu a fost niciodată evaluată, nu a permis accesul ARACIS, deşi avea ocazia să-şi facă evaluarea pe fonduri structurale. Nu pot să spun că e legal ceea ce nu e legal”.

Se pare că în prezent, "Spiru Haret" înregistrează anual un număr de absolvenţi egal cu cel din toate universităţile româneşti la un loc, pe cifrele bugetate. Numai pentru anul acesta, USH solicitase un număr de circa 56.000 de diplome de absolvire cu antetul ministerului.

USH nu mai figurează în hotărârea de guvern ce cuprinde instituţiile de învăţământ superior recunoscute la nivel naţional astfel că nu se pot emite diplome cu antetul MEC. Totodata ministrul Andronescu a avertizat că s-ar putea merge chiar până la desfiinţarea instituţiei în caz că aceasta nu va intra în legalitate.

Curtea de Apel din Bucureşti a decis la data de 2 decembrie 2008 eliminarea Universitatea "Spiru Haret" din HG nr.676/2007 privind domeniile de studii universitare de licenţă si specializarile organizate, şi din HG nr.635/2008 privind structurile de învăţământ superior şi specializările / programele de studii universitare de licenţa acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22