UNJR: "Atacurile la CCR, pe tema mandatelor de interceptare, un atac direct la democrație"

Tudor Despina | 04.03.2016

Atacurile politice și din presă asupra Curții Constituționale, pe tema mandatelor de supraveghere tehnică, reprezintă un atac direct la democrație, susține Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR).

Pe aceeași temă

 

Reacția UNJR vine după ce o decizie a CCR din 16 Februarie a provocat controverse în spațiul public. Curtea decidea atunci că SRI nu mai poate face interceptări la cererea procurorilor, măsura fiind neconstituțională. Decizia a fost percepută în presă și pe scena politică drept o posibilă afectare a luptei anticorupție, în condițiile în care DNA și SRI conlucrează la dosarele penale.

 

“În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală este neconstituţională. Curtea a constatat că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) conform cărora România este stat de drept, în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sunt garantate.

 

De asemenea, sintagma supusă controlului nu respectă condiţiile de calitate inerente unei norme legale, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii, întrucât nu permite subiecţilor de drept să determine care sunt organele specializate ale statului abilitate să realizeze măsurile dispuse prin mandatul de supraveghere tehnică, măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor, potrivit unui comunicat CCR.

 

Sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” era folosită pentru ca SRI să poată face interceptări în dosarele penale, în special pentru DNA și DIICOT. Acum, Uniunea Judecătorilor a reacționat, în context, criticând ceea ce a numit “atacuri” ale unor oameni politici și jurnaliști la adresa Curții Constituționale. UNJR explică:

 

Atacurile unor oameni politici, precum si ale unor jurnalisti la adresa Curtii Constitutionale, in urma declararii ca neconstitutional al articolului din Codul de Procedura Penala in baza caruia mandatele de supraveghere tehnica erau delegate altor organe ale statului, sunt un atac direct la democratie si statul de drept si trebuie sa inceteze de indata.

Stat de drept inseamna suprematia legii, adica faptul ca nimeni nu este mai presus de lege. Legea suprema in stat este Constitutia, iar Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei. 

Presiunile la adresa Curtii Constitutionale, pe care le vedem in acest moment, precum si manipularea opiniei publice, careia i se inoculeaza ideea ca CCR ar dinamita justitia, reprezinta un atac direct la democratia din Romania si la adresa drepturilor si libertatilor tuturor romanilor.

Au existat membri din Parlamentul Romaniei, inclusiv fosti sau actuali membri din Comisia de control al SRI, care au afirmat public ca, in urma acestei decizii, Romania devine o tara nesigura. Afirmatia este perfect tendentioaza si falsa, deoarece decizia CCR in cauza nu afecteaza activitatea SRI-ului pe segmentul de siguranta nationala.

Au existat apoi articole in presa, unele mai alarmiste ca altele, care amenintau ca, in urma acestei decizii a Curtii Constitutionale, coruptii condamnati vor iesi din inchisori, insinuandu-se astfel ca, in numele luptei anticoruptie, se poate incalca si Constitutia. 

Cine afirma, direct sau indirect, ca lupta anticoruptie permite incalcarea Constitutiei, arunca in derizoriu tot ce inseamna stat de drept si saboteaza insasi legitimitatea acestei lupte. 

Discursul potrivit caruia oportunitatea trebuie sa primeze in fata legii fundamentale incalca flagrant principiile elementare ale democratiei si statului de drept si echivaleaza cu acceptarea oricaror abuzuri facute in numele oportunitatii.

Cei ce proclama apararea statului de drept sunt primii obligati sa cunoasca principiile statului de drept si sa isi insuseasca aceste valori. 

Decizia CCR se bazeaza pe acest primat al legii: o norma legala trebuie sa fie clara, accesibila și previzibila, cu atat mai mult cu cat, in cazul de fata, aduce atingere unor drepturi fundamentale. 

Cei care ataca Curtea Constitutionala pentru ca apara acest primat al legii, invocand tot felul de pericole, mult exagerate și inchipuite, nu fac altceva decat sa atace statul de drept, democratia si drepturile fundamentale ale tuturor romanilor.

Infaptuirea justitiei si lupta anticoruptie nu se poate duce decat in cadrul prevazut de Constitutie, altfel nu mai vorbim despre democratie constitutionala si stat de drept. 

Publicarea continutului unui draft al motivarii deciziei Curtii Constituionala, INAINTE ca acesta sa fie asumat de judecatorii acestuia, nu este doar o presiune intolerabila la adresa judecatorilor Curtii, dar poate are ca efect pierderea increderii judecatorilor si a cetatenilor in activitatea acestui for, ce trebuie sa decida dincolo de orice suspiciuni, presiuni sau atacuri. 

Reamintim ca deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii pentru toti judecatorii, inclusiv sub aspectul considerentelor, iar incalcarea acestora reprezinta abatere disciplinara, astfel incat este absolut necesar ca activitatea Curtii sa fie una ferita de orice presiuni, iar deciziile sale sa fie luate de judecatori in deplina libertate.

Ne intrebam retoric cum ar fi ca, de acum inainte, motivarile Curtii sa fie dezbatute si criticate de presa inainte ca acestea sa fie adoptate, iar considerentele judecatorilor constitutionali sa fie inlocuite cu cele ale jurnalistilor? O atare aruncare in derizoriu a activitatii Curtii Constitutionale este fara precedent si trebuie ferm condamnata.

Nu in ultimul rand, constatam cu regret ca si organizatiile din societatea civila care si-au facut un renume din a spune ca apara statul de drept, sunt tacute si in fata acestui atac la adresa Curtii Constitutionale. 

Valorile si principiile atat a celor din presa cat si din societatea civila sunt testate in momente de criza, cand trebuie ales intre legalitate si oportunitate. Reactiile sau tacerea unora in aceste momente au aratat cu adevarat valorile pe care le impartasesc si promoveaza.

Reiteram apelul adresat atat reprezentantilor din clasa politica cat si din presa sa inceteze de indata atacurile la adresa Curtii Constitutionale si sa respecte suprematia Constitutiei intr-un stat de drept
”, potrivit comunicatului UNJR.

 

Kovesi: Ne întărim serviciul tehnic

 

Conform Raportului SRI pe 2014, depus la Parlament, în 2014 au fost puse în executare 42.263 mandate de supraveghere tehnică şi 2.410 ordonanţe aparţinând structurilor Ministerului public şi DNA. În context, Laura Codruta Kovesi, procurorul sef al DNA, a declarat joi ca DNA ar putea fi nevoita sa suplimenteze numarul persoanelor care lucreaza pe partea de supraveghere tehnica.

 

"Este posibil sa fim nevoiti sa extindem numarul persoanelor care lucreaza la acest serviciu tehnic", a spus Kovesi, intrebata de ziaristi cum comenteaza decizia CCR. Ea a precizat ca "din momentul in care decizia intra in vigoare, ar trebui ca toate autorizatiile sa fie puse in aplicare de serviciul tehnic" care "trebuie intarit".

 

In urma deciziei CCR, Mona Pivniceru, judecator al Curtii Constitutionale, a declarat pentru Q Magazine ca „așa cum este acum, formularea este foarte ambiguă și lasă loc la interpretări. Potrivit normelor europene, interceptările telefonice sunt considerate un act foarte intruziv la adresa unui om, a vieții lui intime și a familiei acestuia. De aceea, trebuie prevăzut în mod clar și expres CARE este organul care poate face aceste interceptări, dacă acel organ are baza legală pentru acest fapt și care sunt actele care stau la baza acestora. Potrivit legislației actuale din România, organe de cercetare penală sunt numai Parchetele și cele ale Poliției. Serviciul Român de Informații nu are prin legea sa de funcționare abilități pentru a fi organ de urmărire penală”, a spus Pivniceru, potrivit sursei citate.

 

Ea a adăugat că legea nu se va aplica retroactiv, urmând a fi valabilă doar pentru dosarele care vor fi constituite de acum înainte.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22