Pe aceeași temă
UNPR a fuzionat prin absorbtie cu PPDD, dupa o decizie luata in acest sens la Conferinta nationala a Uniunii si la Congresul PPDD, reunite in sedinta comuna.
"UNPR este un proiect politic pe care l-am demarat acum 5 ani de zile. Si cred ca am fost inspirati cand am spus ca este un proiect politic al interesului national al Romaniei. Interesul national, patriotismul - te nasti cu ele sau nu le ai niciodata.
Doctrina noastra este simpla, este Romania", a spus vicepremierul Gabriel Oprea, presedintele UNPR, potrivit HotNews.
Potrivit lui Oprea, Uniunea avea 358.000 de membri inscrisi la Tribunal inaintea fuziunii, iar in ultimele doua luni s-au inscris peste 70.000 de oameni.
"Cu dumneavoastra, in momentul de fata, suntem peste 500.000 de membri de partid UNPR. De la 1 septembrie vreau sa avem, impreuna cu dumneavoastra, organizatii UNPR in fiecare localitate a Romaniei. Este un obiectiv strategic pe care l-am trasat si pe care impreuna trebuie sa-l aplicam", a adaugat Oprea.
De altfel, UNPR trebuie sa ramana la guvernare, a continuat liderul partidului.
"Este un partid al statului roman, este un partid al Romaniei si vom dovedi acest lucru.
Trebuie, incet dar sigur, sa decantam in constiinta publica romaneasca ceea ce inseamna UNPR, ceea ce inseamna seriozitatea. Trebuie sa ne consolidam ca al treilea partid din Romania si sa facem o singura echipa. Cine doreste stabilitate, securitate si seriozitate sa vina la UNPR, asa putem sa strangem un milion de membri de partid. Stiu ca este greu, dar o sa reusim", a sustinut Gabriel Oprea.
Alaturi de presedintele UNPR, la conferinta au fost prezenti liderii partidului, parlamentari UNPR, presedinti de organizatii si membri ai partidului.