Pe aceeași temă
UPDATE: Guvernul Germaniei i-a cerut Rusiei explicații referitor la includerea a opt cetățeni germani pe "lista neagră", formată din 89 de oficiali europeni cărora le-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Federației Ruse, scrie Agerpres.
UPDATE: Pe listă sunt 89 de persoane, dintre cae 18 sunt polonezi, iar alți 15 provin din statele baltice.
Printre numele sonore ale politicii europene care se regăsesc pe listă se află fostul vice-premier britanic, Nick Clegg, fostul premier belgian Guy Verhofstadt, în prezent liderul grupului liberal din Parlamentul European, fostul comisar european pentru extindere, Stefan Fule, sau fostul ministru britanic al apărării, Malcolm Rifkind.
Ungaria este una dintre țările care nu figurează cu niciun oficial pe această listă.
Cinci români figurează pe lista indezirabililor:
Iulian Chifu - fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu
Tiberiu-Liviu Chondon - actualul şef al Statului Major al Forţelor Navale
Eugen Tomac - președinte PMP
Gheorghe Hațegan - director general Transgaz
Adrian Cioroianu - fost ministru de Externe, desemnat ambasador la UNESCO.
CITIȚI ȘI: Cinci romani, pe lista europenilor declarati INDEZIRABILI de catre Moscova
Ministrul olandez de externe, Mark Rutte, a anunțat vineri că a primit din partea Moscovei o listă cu circa 80 de oficiali ai Uniunii Europene care au fost declarați indezirabili în Rusia, printre ei regăsindu-se și liderul grupului liberal din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, scrie Agerpres.
“Rusia a transmis mai multor ambasade europene o listă cu persoanele care nu mai au dreptul să intre pe teritoriul rus”, a declarat șeful diplomației olandeze în timpul unei conferințe de presă, scrie AFP, preluată de Agerpres.
Deciza Moscovei este replică la sancțiunile luate de UE împotriva Rusiei ca reacție la implicarea acesteia în criza ucraineană.
De aceea, consideră ministrul olandez de Externe, lista “nu are niciun fundament din punctul de vedere al dreptului internațional”.
Recent, trei deputați olandezi care doreau să efectueze o vizită în Rusia au fost nevoiți să-și anuleze călătoria întrucât MAE rus le-a refuzat viza. Înaintea lor, și altor reprezentanți ai unor state membre UE li s-a refuzat viza de intrare în Rusia, dar niciodată, până acum, nu a fost transmisă oficial vreo listă cu persoane având această interdicție.