Pe aceeași temă
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anuntat vineri ca alianta a observat o "incursiune rusa" in Ucraina, pe timpul noptii de joi spre vineri. Oficialul confirma astfel ca Moscova continua sa aprovizioneze separatistii cu "un flux continuu de arme si luptatori", conform Ziare.com.
UPDATE: Ucraina a deschis focul asupra convoiului militar rusesc. Armata ucraineană "a distrus" majoritatea vehiculelor blindate ruse care au pătruns în cursul nopţii pe teritoriul ucrainean, afirmă un purtător de cuvânt militar, informeaza Romania Libera.
"Trupele ucrainene au localizat şi au atacat vehiculele militare intrate în cursul nopţii printr-o zonă a frontierei aflată sub controlul insurgenţilor", a declarat Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, citat de Mediafax.
"Militarii ucraineni au distrus vehicule militare ruse, fiind vizaţi de focuri de artilerie, inclusiv de pe teritoriul Rusiei", a precizat oficialul militar ucrainean.
Preşedinţia Ucrainei a confirmat că o mare parte a vehiculelor militare ruse au fost distruse de armata ucraineană. "O mare parte a convoiului a fost distrusă de artileria ucraineană", a comunicat Preşedinţia de la Kiev, citată de AFP.
Ambasadorul Rusiei în Marea Britanie, Aleksandr Iakovenko, a fost convocat la Ministerul britanic de Externe "pentru a clarifica informaţiile privind incursiunea militară rusă în Ucraina", anunţă diplomaţia britanică, citată de AFP, conform Mediafax.
"Ambasadorul Rusiei, Aleksandr Iakovenko, a fost convocat pentru a clarifica informaţiile privind o incursiune militară rusă în Ucraina şi privind aducerea, în mod permament, a echipamentelor militare în zona frontierei", precizează Ministerul britanic de Externe.
Serviciul de Securitate al Rusiei (FSB) neagă însă că trupele ruseşti au trecut graniţa în Ucraina. Efective militare au fost desfăşurate la frontieră, dar acestea acţioneză numai pe partea rusă, susţine FSB, conform Gandul.
Echipe militare mobile „operează strict în interiorul Federaţiei Ruse”, a declarat pentru Russia Today purtătorul de cuvânt al FBS, responsabil pentru regiunea Rostov. El a adăugat că Rusia şi-a întărit măsurile de securitate la frontiera cu Ucraina, susţinând că localnicii sunt în pericol din cauza „bombardărilor transfrontaliere regulate”.
Mai mult, ministerul rus de Externe a denunţat „intensificarea brutală a operaţiunilor militare ucrainene care au scopul de a bloca traseul convenit cu Kievul pentru trecerea convoiului umanitar rus", conform unui comunicat oficial.
"Noaptea trecuta, am vazut o incursiune ruseasca, o trecere a granitei cu Ucraina", le-a spus Rasmussen reporterilor, dupa o intalnire cu ministrul danez al Apararii, relateaza agentia Reuters.
Potrivit secretarului general al NATO, se confirma astfel "faptul ca vedem un flux continuu de arme si luptatori dinspre Rusia in estul Ucrainei si este o demonstratie clara a implicarii continue a Rusiei in destabilizarea estului Ucrainei".
In schimb, un jurnalist corespondent de la Moscova a publicat o poza cu unul dintre camioanele din convoiul umanitar, afirmand ca multe dintre acestea sunt aproape goale. "Multe dintre camioanele din convoi aratate jurnalistilor erau aproape goale", a scris pe Twitter Tom Barton.
Zeci de vehicule militare rusesti au trecut granita si au ajuns in Ucraina, vineri seara, potrivit ministrului de Externe din Lituania, acesta fiind primul oficial care anunta aceasta informatie.
Potrivit unor rapoarte citate de Linus Linkevicius, 70 de vehicule militare rusesti au trecut granita cu Ucraina in timpul noptii.
Totodata, mai multi ministri europeni de externe au reactionat, vineri, la informatiile privind patrunderea de blindate rusesti in Ucraina. Reuniti la Bruxelles, oficialii europeni au avertizat Moscova impotriva oricarei incursiuni militare in Ucraina.
Ministrul britanic de externe, Philip Hammond, a declarat vineri, la Bruxelles, că este alarmat de informațiile că vehicule militare rusești au trecut în Ucraina pe timpul nopții.
"Sunt foarte alarmat de informațiile că vehicule militare rusești este posibil să fi trecut frontiera în această dimineață... Dacă există orice fel de personal sau vehicule militare în estul Ucrainei, trebuie să fie retrase imediat ori consecințele vor fi foarte grave", a spus Hammond.
El a făcut această afirmație cu puțin timp înainte ca Ucraina să confirme incursiunea unei coloane militare ruse pe teritoriul său printr-un punct de trecere a frontierei controlat de separatiștii proruși în Est, semnalată joi seară de jurnaliștii britanici.
"Este o situație potențial foarte periculoasă", a mai afirmat șeful diplomației britanice, fost ministru al apărării.
La rândul său, ministrul de externe suedez, Carl Bildt, a acuzat o "încălcare majoră" a dreptului internațional.
Ministrul danez de externe, Martin Lidegaard, s-a declarat și el "profund îngrijorat de atitudinea rusă din ultimele luni, dar și din ultimele ore".