Pe aceeași temă
USL cere, marti, schimbarea Avocatului Poporului, acesta fiind primul pas în planul de suspendare al preşedintelui Traian Băsescu. Birourile Permanente s-au reunit, marţi dimineaţă, într-o şedinţă ad-hoc, convocată la solicitarea USL, care doreste convocarea unei noi sesiuni extraordinare a Parlamentului, marţi, la ora 14.00. Pe ordinea de zi figureaza revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu. Locul acestuia ar urma sa fie ocupat de pesedistul Valer Dorneanu.
UPDATE. Comisia juridica a votat cu 14 voturi 'pentru" si 2 impotriva si 3 abtineri pentru revocarea din functie a lui Gheorghe Iancu, Avocatul Poporului. Urmeaza votul in Plen.
UPDATE. Reprezentantii PDL au parasit sedinta Comisiei Juridice
UPDATE. Daniel Buda: USL da o lovitura de stat
"Va trebui sa va asumati aceste fapte, sa nu uitati ca la un moment dat va veni un moment al adevarului, alegatorii vor judeca. Sa nu credeti ca aceste demersuri nu sunt cunoscute in spatiul public si ca, din pacate, ceea ce se intampla in Romania de astazi nu e cunoscut in spatiul european, mergand de la plagiatul domnului Ponta, constatat de comisia pe care ati desfiintat-o, pana la gesturile in cazul Nastase.
Daca credeti ca prin desfiintarea institutiilor statului veti reusi sa dati Romaniei o stabilitate politica si economica, va inselati amarnic(...)Nu mai este mult pana departe, nu mai este mult pana in noiembrie", a mai declarat deputatul PDL, dezvaluind si ca guvernul are pregatite ordonantele de urgenta pentru revocarea unor magistrati de la Curtea Constitutionala.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat pentru Gândul că demersul de înlocuire al Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu se bazează pe faptul că "şi-a depăşit atribuţiile constituţionale", neprecizind in mod concret in ce consta aceste "depasiri".
Potrivit declaratiilor unor membri USL, interimar va rămâne Valer Dorneanu, fost deputat PSD.
Avocatul Poporului poate fi revocat pentru incalcarea Constitutiei sau legilor statului, cu votul majoritatii parlamentarilor prezenti la sedinta in care se voteaza.
Conform Digi24, cei de la USL sunt deranjati de faptul ca Gheorghe Iancu ar fi atacat la Curtea Constitutionala ordonanta Guvernului de trecere a ICR in subordinea Parlamentului.
Gheorghe Iancu a intrat in vizorul premierului Victor Ponta si la finalul lunii mai. Ponta l-a acuzat atunci pe Gheorghe Iancu ca, prin sesizarea Curtii Constitutionale cu privire la ordonanta de urgenta 15/2012 prin care Guvernul a blocat banii acordati primariilor de catre fosta guvernare, a dorit sa isi plateasca datoriile politice fata de PDL.
Liderul liberal Relu Fenechiu a explicat marti in Parlament de ce USL a depus o cerere pentru schimbarea Avocatului Poporului:
"Marea Problema in Romania e ca Basescu s-a inconjurat de un vid institutional care-i permite sa faca orice. Orice face guvernul este declarat neconstitutional de Avocatul Poporului sau CCR. Singura solutie pentru intrarea in normalitate este ca aceste institutii sa fie reorganizate", a incheiat Fenechiu.
Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu: "Ma astept sa se dispuna revocarea. Nu mai puteau astepta"
"Cred ca probabil vor sa-si puna un om pe care eu cred ca il cam stiu, sa puna un om de la liberali. Ma astept sa se dispuna revocarea pentru ca atunci cand vrei sa-ti faci datoria vis-a-vis de respectarea Constitutiei asa se intampla. Probabil ca nu mai puteau astepta", a declarat marti Gheorghe Iancu, Avocatul Poporului, citat de RTV.
Inlocuirea Avocatului Poporului este unul din primii pasi din planul mai larg de suspendare a lui Traian Basescu.
De ce vrea USL capul Avocatului Poporului
La finalul lunii mai, Ponta l-a acuzat atunci pe Gheorghe Iancu ca, prin sesizarea Curtii Constitutionale cu privire la ordonanta de urgenta 15/2012 prin care Guvernul a blocat banii acordati primariilor de catre fosta guvernare, a dorit sa isi plateasca datoriile politice fata de PDL.
"Vad ca Avocatul Poporului este cel care a sesizat Curtea Constitutionala (pe OUG 15/2012, n.r.). Nu stiu daca exista o confuzie intre poporul roman si primarii PDL. Daca in optiunea Avocatului Poporului aceste doua notiuni se confunda cred ca este o greseala pe care trebuie sa si-o asume", a declarat primul ministru.
"Iau declaratiile premierului drept o gluma", a comentat atunci Gheorghe Iancu.
De asemenea, pe 22 iunie, Avocatul Poporului a hotarat sa sesizeze Curtea Constitutionala, acuzand Guvernul ca a incalcat "dreptul la transparenta decizionala" al comunitatii cultural-artistice atunci cand a decis, prin ordonanta de urgenta, sa treaca Institutul Cultural Roman in subordinea Senatului.
Avocatul Poporului a raspuns astfel sesizarii pe care Alianta pentru o Romanie Curata a depus-o luni, 18 iunie 2012, si in care i se solicita sa demareze de urgenta procedurile pentru atacarea, la Curtea Constitutionala, a OUG Nr.27 din 13.06.2012 privind unele masuri in domeniul cultural, act emis de Guvernul Romaniei si publicat in Monitorul Oficial nr. 400 din 14 iunie 2012 prin care Institutul Cultural Roman a trecut din subordinea Administratiei Prezidentiale in cea a Senatului Romaniei, se arata intr-un comunicat remis Ziare.com.
In schimb, Avocatul Poporului a intervenit public spunand ca unul dintre judecatorii implicati in condamnarea lui Adrian Nastase nu a avut decret prezidential. Cum CSM a acuzat aceasta interventie, apreciind-o ca imixtiune in justitie, si a cerut sanctionarea sa, Gheorghe Iancu a declarat ca va cere revocarea tuturor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.