USL contesta impunerea reprezentantului coaliţiei în fruntea Senatului. Antonescu: Singurul care are dreptul să facă propuneri este grupul senatorial al PSD

Fara Autor | 28.11.2011

Pe aceeași temă

 

USL ar putea contesta la Curtea Constituţională a României (CCR) impunerea de către actuala Putere a unui reprezentant PDL în fruntea Senatului fiindcă numai grupul senatorial al PSD are dreptul să propună un candidat pentru conducerea Senatului, au declarat liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu.
 
“Sunt nişte lucruri foarte simple. Noi avem două lucruri de făcut. La capitolul procedural, indiferent că au candidat comun sau nu au candidat, să le spunem că în interpretarea noastră şi de altfel, nu e vorba de mare interpretare, că scrie negru pe alb, singurul care are dreptul să facă propuneri este grupul senatorial al PSD. Dincolo de asta, orice turnură vor lua dezbaterile şi în orice formă se va ajunge la vot, toţi senatorii PSD, PNL şi PC îi vor acorda votul domnului senator Titus Corlăţean. Numărăm şi vedem. Punct", a explicat preşedintele PNL, Crin Antonescu, citat de Evenimentul zilei.
 
Liderul PSD, Victor Ponta a adăugat că, dacă va fi cazul, se va elebora o contestaţie la CCR cu privire la nerespectarea de către formaţiunile coaliţiei de guvernare a procedurii privind schimbarea preşedintelui Senatului.
 
“Noi nu plecăm de la ideea că o decizie a CCR nu se va respecta. Dacă se va întâmpla, vom discuta în limite constituţionale (...) Din fericire, Curtea s-a pronunţat deja. Eventual, dacă facem un nou demers, va fi doar pentru a reitera ceea ce au spus, pentru că spre deosebire de domnul preşedinte Traian Băsescu, eu nu cred că cei de la Curtea Constituţională sunt nişte penibili, cum i-a numit Băsescu. O să le fie aproape imposibil să scrie invers decât au scris în decizia 601, care este foarte clară, se spune negru pe alb: nu poate fi revocat decât şi poate fi înlocuit cu cineva din acelaşi grup", a declarat Ponta.
 
 
Puterea nu respectă legea şi decizia CCR
 
Coliderului USL, Victor Ponta, a acuzat pasivitatea autorităţilor faţă de faptul că o lege şi o decizie a Curţii Constituţionale nu este respectată de cei de la putere. 
 
“Întrebarea este: de ce mai respectă restul de 20 de milioane de români legile? Noi suntem 20 de milioane de fraieri, iar ei sunt câteva zeci sau câteva sute de deştepţi cărora nu li se aplică legile şi deciziile Curţii Constituţionale? Cred că aceasta-i întrebarea", a acuzat Victor Ponta.
 
El a reamintit că obiectivul USL nu este de a obţine funcţia de preşedinte al Senatului, ci de “a schimba regimul Băsescu"
 
“Vreau să mai spun încă o dată: obiectivul USL nu este să obţină funcţia de preşedinte al Senatului, noi vrem să schimbăm regimul Băsescu, adică vrem să îi schimbăm pe Traian Băsescu, pe Emil Boc, pe toţi cei care spun că 'da, scrie Curtea Constituţională că nu avem voie, dar pe noi nu ne interesează'. Altfel, ne-am strâns aici trei partide ca să ţinem de un scaun?! Nu cred că acesta era scopul nostru", a afirmat liderul PSD.
 
În ceea ce priveşte contestaţia depusă la Curtea Constituţională de Mircea Geoană împotriva modului în care a a fost revocat din funcţia de preşedinte al Senatului, Crin Antonescu a spus că nu se va permite nici o amânare a procedurii de depunere a contestaţiei la CCR în funcţie de decizia cu privire la acţiunea depusă de fostul preşedinte al Senatului.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22