Pe aceeași temă
Comisia pentru revizuirea Constitutiei a adoptat joi un amendament care prevede ca universitatile isi gestioneaza "direct si nemijlocit patrimoniul". Modificarea, propusa de PSD, ar permite fondatorilor de universități private în curs de desființare să intre în posesia patrimoniului acumulat pentru care nu au plătit impozite. USL a incercat sa impuna o modificare similara in aprilie 2012, inainte de caderea cabinetului Ungureanu, respinsa insa de Curtea Constitutionala.

La propunerea senatorului PSD Ion Chelaru, joi, a fost adoptat un amendament la viitoarea Constituţie, care permite universităţilor să-şi gestioneze „direct şi nemijlocit patrimoniul”.
În baza acestuia, persoanele care au fondat universităţi private pot intra în posesia patrimoniului lor, în cazul dizolvării instituţiei de învăţământ superior.
Mai simplu spus, „băieţii deştepţi” din învăţământul superior privat şi-ar putea trece pe numele lor, o avere imensă, construită în spatele unor fundaţii non-profit care nu au plătit taxe la stat.
Surse din sistem, citate de EVZ, susţin că în joc ar fi o avere de un miliard de euro, constând din terenuri şi clădiri acumulate de universităţile particulare în baza taxelor de şcolarizare, venituri care au intrat în bugetul instituţiilor private de în văţământ în regim de organizaţie non-guvernamentală, şi nu de societate comercială care este obligată să plătească impozite la stat.
Amendamentul la Constitutie adoptat joi, 13 iunie, de comisia parlamentara de revizuire:
Art. 32 - (6) Autonomia universitara este garantata. Ea implica capacitatea recunoscuta prin lege institutiilor de invatamant superior de a-si gestiona direct si nemijlocit patrimoniul, de a-si alege ori, dupa caz, desemna in mod liber mandatele, structurile si functiile de conducere, de a-si executa in mod neingradit un buget de venituri si de cheltuieli, de a hotari in mod liber cu privire la politica de personal insusita si de a decide fara nicio constrangere exterioara cu privire la misiunile educationale si de cercetare asumate. (Ioan Chelaru, senator PSD) (Sursa)
Constitutia asa cum este in prezent:
Art. 32 - (6) Autonomia universitara este garantata.
Inaintea puciului de anul trecut, USL a incercat aceeasi modificare
Pe 23 aprilie 2012 Senatul a adoptat un proiect legislativ pentru modificarea Legii Educatiei Nationale. Acel proiect legislativ a fost initiat de Petru Filip si de Catalin Croitoru, context in care cei doi au dezertat de la PDL la USL, si prevedea ca o universitate poate fi infiintata si de o singura persoana si in mainile acesteia se intoarce intreg patrimoniul universitatii, atat cel initial, cat si cel dobandit ulterior infiintarii, in cazul in care universitatea particulara se desfiinteaza, dizolva sau lichideaza.
Preşedintele Băsescu a sesizat Curtea Constituţională, in 25 mai, in legatura cu aceste modificari la Legea educatiei. Atunci Curtea Constituţională a respins modificările, acum acestea sunt introduse direct în Constituţie pentru a nu mai putea fi declarate neconstit ţionale.
Ce prevedea proiectul de lege prin care se modifica LEN:
Art. 227 - (1) Institutiile de invatamant superior particulare si institutiile de invatamant superior confesionale particulare sunt:
(b) fondate din initiativa si cu resursele materiale si financiare ale unei persoane fizice, ale unui grup de persoane fizice, ale unei fundatii sau asociatii sau ale unui cult religios, numiti fondatori;
Art. 229 - (1) Patrimoniul institutiilor de invatamant superior particulare si confesionale particulare consta din patrimoniul initial al fondatorilor, la care se adauga patrimoniul dobandit ulterior. Acesta este compus din bunuri mobile si imobile si din creante si este proprietatea privata a fondatorilor.
(2) Institutiile de invatamant superior particulare si confesionale particulare, pe durata existentei lor, dispun in mod liber de patrimoniul pus la dispozitia lor, cu acordul fondatorilor.
Art. 230 - (1) Dizolvarea, lichidarea sau desfiintarea institutiilor de invatamant superior particulare si confesionale particulare se pot face si la propunerea fondatorilor, cu respectarea prevederilor legale in vigoare.
(2) In caz de desfiintare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul institutiilor de invatamant superior particulare si confesionale particulare revine fondatorilor.
Ce prevede Legea Educatiei Nationale:
Art. 227 - (1) Institutiile de invatamant superior particulare si institutiile de invatamant superior confesionale particulare sunt:
a) fondate din initiativa si cu resursele materiale si financiare ale unei fundatii sau asociatii, ale unui cult religios ori ale unui alt furnizor de educatie, recunoscut ca atare potrivit prevederilor prezentei legi;
Art. 229 - (1) Patrimoniul institutiilor de invatamant superior particulare si confesionale particulare consta in patrimoniul initial al fondatorilor, la care se adauga patrimoniul dobandit ulterior.
(2) Institutiile de invatamant superior particulare si confesionale particulare, pe durata existentei lor, dispun de patrimoniul pus la dispozitia lor, conform legii.
Art. 230 - (1) Desfiintarea, dizolvarea sau lichidarea institutiilor de invatamant superior particulare si confesionale particulare se face in conditiile legii. Initiativa desfiintarii institutiilor de invatamant superior particulare sau confesionale particulare poate apartine si fondatorilor.
(2) In caz de desfiintare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul institutiilor de invatamant superior particulare si confesionale particulare revine fondatorilor.
(3) Desfiintarea universitatilor particulare se va face cu protectia intereselor studentilor.
Motivele pentru care Curtea Constitutionala a respins legea
Traian Basescu a sesizat pe 25 mai 2012 Curtea Constitutionala in legatura cu legea care faciliteaza desfiintarea universitatilor private de catre fondatori si trecerea patrimoniului in mainile acestora. Citeste aici textul sesizarii de neconstitutionalitate trimise de Traian Basescu la Curtea Constitutionala
O luna mai tarziu, Curtea Constitutionala a decis ca Legea pentru modificarea si completarea Legii Educatiei Nationale este neconstitutionala, iar in februarie 2013 senatorii au respins proiectul de modificare a Legii educatiei referitor la patrimoniul facultatilor particulare.
"Dispozitiile constitutionale pretins incalcate sunt cele ale art. 44 alin.(1) si (2) privind dreptul de proprietate privata, precum si cele ale art.32 alin.(6) privind autonomia universitara. Examinand obiectia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca aceasta este intemeiata pentru motivele ce vor fi expuse in continuare", isi incepe Curtea Constitutionala motivarea deciziei.
"Dispozitiile legale criticate in speta opereaza, in fapt, o dubla expropriere a institutiilor de invatamant superior particulare si confesionale in favoarea fondatorilor. Acest lucru se realizeaza prin introducerea mentiunii (in partea a doua a alin.(1) al art.229 din Legea nr. 1/2011) conform careia patrimoniul acestor institutii este proprietatea privata a fondatorilor. Practic, prin aceasta lege este transferat fondatorilor atat patrimoniul lor initial (alcatuit din drepturi si obligatii) considerat ca facand parte, in continuare, din patrimoniul lor general, cat si patrimoniul dobandit de institutiile de invatamant superior particulare si confesionale ulterior infiintarii lor", se arata in decizia Curtii Constitutionale.
"De altfel, intreaga Lege de modificare si completare a Legii educatiei nationale nr. 1/2011 ii considera pe fondatori proprietarii institutiilor de invatamant superior particulare si confesionale, or legea se refera la patrimoniu, care cuprinde drepturi si obligatii", precizeaza CCR. Potrivit judecatorilor, "Curtea a mai retinut faptul ca nu se poate face o diferentiere a regimului juridic aplicabil invatamantului superior in functie de forma de proprietate".
"Autonomia universitara prevazuta la art. 32 alin.(6) din Constitutie este incalcata si prin faptul ca structurile si functiile de conducere ale universitatilor particulare si confesionale particulare, atributiile, durata mandatelor, precum si alte considerente legate de statutul acestora sunt stabilite de Carta universitara, cu avizul conform al fondatorilor, si aprobate de senatul universitar. Faptul ca deciziile definitive apartin fondatorilor intareste aceasta concluzie", a mai precizat atunci Curtea.
Potrivit legii, sursele de finantare ale universitatilor particulare sunt compuse din:
- sumele depuse de fondatori;
- taxe de studiu si alte taxe scolare;
- sponsorizari, donatii, granturi si finantari acordate pe baza de competitie, exploatarea rezultatelor cercetarii, dezvoltarii,
- inovarii si alte surse legal constituite. (art. 231 din LEN)
De asemenea, universitatile private sunt scutite de la plata impozitului pe profit, potrivit Codului Fiscal.