Pe aceeași temă
Delegatia permanenta PNL a adoptat, marti seara, rezolutia propusa de Crin Antonescu privind iesirea liberalilor de la guvernare si ruperea USL. Rezolutia mai cuprindea si demisia premierului Ponta. Votul a fost covirsitor in favoarea acestor decizii. , au declarat, pentru agentia Mediafax, surse din formatiune. Au fost187 pentru, 6 voturi impotriva 2 abtineri.
Crin Antonescu: PNL intra in opozitie si constata incetarea USL- declaratii
Este o decizie care s-a luat cu un vot covirsitor, dar nu usor, nu ne-am dorit-o. Toata alianta politica pe care noi am construit-o a avut un sens atita vremea cit am putut spera ca obiectivele, principiile ei sunt urmarite.
Nu mai avem niciuna din aceste sperante, ni s-a parut onest sa nu mai prelungim criza, ci sa avem noi curajul sa constatam ca USL nu mai exista, pentru ca nu mai avea sens sa existe si nu mai urmaream cu totii angajamentele conventite.
Prin incalcarea flagranta de catre Ponta a intelegerilor, PNL a decis sa puna capat unei crize prelungite artificial de catre premeir, sa nu accepte o prelungire paguboasa, inca 45 de zile, si sa decida retragerea ministrilor sai din cabinet impreuna cu toti secretarii de stat, sefii de angentii si pozitii asimilate cu secretariilor de stat.
Campeanu a luat cunostiinta de decizia noastra si ne-a transmis ca si-o .o asuma si o urmeaza
Maine in cursul diminetii pina la ora 12 toti demnitarii isi vor depune oficial demisia la registratura guvernului.
A doua decizie este de a solicita demisia lui Ponta din functia de premier. A primit investitura in fruntea unui guvern din care si noi faceam parte, cu un vot coplesitor, cu un program politic la care si noi am avut contributia noastra. Reactia fireasca a lui Ponta trebuie sa fie demisia, in urma ei s-ar urma procedurile constitutionale, consultari la Cotroceni, Ponta ar avea prima sansa sa obtina un mandat daca isi construieste o majoritate
Ponta nu o va face, ne-a anuntat deja acest lucru.
PNL va ramine in opozitie. Constatam de facto incetarea USL
In urma incetarii USL, Delegatia permanenta a dat liber organizatiilor locale sa faca aliante.
- Aceste decizii, aceasta rezolutie a fost adoptata cu 187 voturi pentru, 6 impotriva si 2 abtineri. Din cei sase colegi care au avut alta opinie, cativa, daca nu toti, si-au putut pleda punctul de vedere, suntem obisnuiti cu diferente de opinie, speranta mea e sa mergem mai departe
- Toate povestile despre grupuri, aripi, filiale, sunt povesti, ca sa nu zicem minciuni
- PNL stie in momentele decisive sa isi apere identitatea, unitatea si interesul politic
- As vrea sa ma adresez alegatorilor care au dat votul USL. Le cer iertare pentru ca nu s-a putut, ca nu am putut sa ducem la capat un proiect politic pentru care si PNL, si eu personal, am pledat, in care am investit foarte mult, in care am crezut foarte mult
- Nu regret ca un guvern se rupe, ca probabil PNL, dupa patru ani de opozitie si alegeri castigate, se vede din nou in opozitie. Asta e nedrept, dar nu asta e neaparat grav
- Este pacat pentru ca aceasta constructie politica, daca si-ar fi urmat cursul, daca PSD si mai ales Victor Ponta si-ar fi respectat angajamentele de fond, Romania ar fi avut sansa unei constructii stabile si durabile
- Cred ca s-a ratat o sansa mare, dar am fost pusi in situatia de a simula contiuarea proiectului acceptand compromisuri inacceptabile, desi am constatat ca Ponta si PSD nu mai au niciun fel de ezitare in tentativa de a transforma USL in PSD-ul anilor 2000 - 2004
- Nu vrem sa mintim pe nimeni, chiar cu riscul plecarii de la putere, aceasta e decizia corecta
- Indiferent daca vom continua in opozitie sau la putere, convingerea mea e ca foarte curand cel mai tarziu la finele anului, vom reveni la guvernare, dar vom incerca din orice postura sa aparam marile valori propuse oamenilor
- Pentru noi, acestea sunt o democratie politica reala, cu separatia puterilor in stat, un stat de drept si independenta justitiei, o economie libera si liberala, o administratie performanta, dedicata cetateanului si nu primarului, o politica externa care sa pastreze orientarile mari
- Vom face toate aceste lucruri chiar daca nu va mai exista USL, vom apara aceste lucruri
- Un ultim cuvant pentru alegatorii si militantii PSD: in urmatoarele alegeri, nu are nimeni nicio indoiala ca acesti oameni vor face campanie si vor vota pentru altceva decat pentru Crin Antonescu sau PNL, e normal
- As vrea doar sa le multumesc pentru campaniile facute impreuna, sa spun ca eu nu o sa fac confuzia intre ce fac anumiti lideri si intentiile acelor oameni de jos, multi, si ca la aceasta despartire, voi pastra amintirea anului 2011 cand eram toti in opozitie. Le doresc numai bine si le spun ca nu putine din lucrurile pe care le doresc vom incerca sa le facem chiar daca nu vom avea votul lor si vom fi intr-o batalie politica
Q: Veti sustine o motiune de cenzura?
- Motiunea de cenzura e o arma importanta, principala arma a unui partid de opozitie
- Nu aveti nicio indoiala ca PNL, singurul partid politic din opozitie care are acces la aceasta arma, nu va folosi aceasta arma politica in conditii pe care le va decide si pe teme care merita asa ceva
- Opozitia are dreptul la o motiune de cenzura pe sesiune si se gandeste bine cand o foloseste
- Daca am asista saptamana viitoare, nu cred ca e cazul, dau un exemplu, la o masura prin care cota unica e desfiintata in sus, daca merge in jos, nu am nimic impotriva, dar daca depaseste 16%, puteti sti de pe acum - e motiune de cenzura
- Daca, cum e mai probabil, asistam la o noua incercare de adoptarea a legii amnistiei, va atrage o motiune
Q: Tariceanu a afirmat ca iesirea de la guvernare e o decizie pripita...
- E dreptul sau sa se gandeasca la orice, eu il rog sa manifeste respectul fata de partid. Cand discutam de doua saptamani aceste lucruri, cand in organizatii acest subiect se discuta, pare putin nepoliticos sa spui ca e o decizie pripita
- Viitorul va dovedi daca decizia a fost corecta sau nu. Dl Tariceanu poate avea alta opinie
Q: Aliantele locale - presupun si colaborare cu PDL?
- Nu am primit si nu am cautat semnale. E o decizie de principiu
- Ceea ce noi dorim este ca foarte repede sa avem un guvern clar stabilit. Noi credem ca e corect ca Ponta sa demisioneze, sa fie consultari si sa avem un nou guvern
- Dl Ponta probabil ca va arunca o serie de ocari asupra noastra cum ca vrem sa-l dam pe mana lui Basescu
- Daca nu va cere o noua investitura, isi carpeste un alt guvern, sa o faca mai repede, dar nu cu interimate de 45 de zile poate-poate doi secretari de stat de la noi incep sa planga si isi cer postul inapoi
- Iesirea dlui Ponta de ieri a fost un fel de tentativa de mituire politica. A esuat si asta. Sa renunte la ea, sa faca un guvern, nu cu interimate de 45 de zile, dar sa fie clar ca ala e guvernul Romaniei si mergem mai departe. Altfel lucrurile tind sa se prelungeasca si sa fie prezentate ca o criza politica
- In administratia locala nu e cazul sa inceapa nu stiu cate razboaie in judete
Q: Va asumati posibilitatea ca Basescu sa nu-l propuna pe Ponta?
- Eu un risc, dar probabil pentru dl Ponta. De vreme ce noi plecam din guvern pentru ca nu mai putem crede ca e o vreo sansa sa mearga in directia corecta, nu pot sa stau sa-l jelesc pe dl Ponta
Q: Il veti propune pe dl Iohannis?
- Asta e problema noastra
Q: Cum ati construi o noua majoritate?
- De ce sa discutam acum lucruri care se pot intampla la finele anului? O sa va spun daca vom fi in acea situatie
Q: Veti vota motiunea PDL?
- PDL nu poate depune o motiune de cenzura, poate scrie un text, si daca gaseste niste parlamentari sa-l semneze devine motiune. PDL poate veni la noi cu acel text, cititi-l si daca il agreati faceti dvs o motiune. Daca e un text in care cu mult curaj dl Blaga vorbeste despre tot felul de lucruri care nu sunt in regula in guvern, o sa facem noi o motiune. E foarte putin probabil
- Noi ne asumam activitatea acestui guvern si nu-i aruncam in cap dlui Ponta lucruri care s-au intamplat cat am fost impreuna
- Nu votam cioturi de motiuni de cenzura de la PDL
- De cand am venit la guvernare, noi nu ne-am ocupat de PDL. Despre ce prapad a facut in Romania am vorbit cand eram in opozitie
- Noi nu depindem de PDL, nu dorim nicio intelegere cu PDL, ii respectam ca pe toate partidele
- Daca vom fi in opozitie, sigur ca in primul rand Romania va avea o opozitie, dupa doi ani, asta va garantez
Q: Sunteti gata sa participati la orice formula guvernamentala?
- Nu in orice formula. In varii formule suntem dispusi sa ne asumam guvernare
- Noi discutam in fond de o formula in care PNL va avea premierul. Teoretic am putea incerca cu un alt PSD-ist. Dvs ati incerca?
-
Q: Demisionati de la presedintia Senatului?
- Nu. Cred ca va imaginati ca nu in functia de presedinte al Senatului stau eu
- Comentariile dlui Ilie Sarbu, om cu parul alb, au fost destul de joase. Stie foarte bine, apropo de vilele de protocol, ca nici nu stiu unde sunt
- Functia de presedinte al Senatului nu prin asa ceva atrage interesul. Mai stie dl Sarbu, poate ca atata stie, ca asemenea texte se pot vinde
- Ce e rau si pacatos la asemenea discutii: ca adancim o idee populista ca pozitiile politice inseamna masini si vile de protocol, ceea ce e nesanatos
- ceea ce e nesanatos. Mai tinem acolo electoratul nostru, ca de aia nu scade sub 30%, il mai prostim
- E o functie data in urma votului Senatului, nimeni nu il impiedica pe dl Sarbu sa faca tot felul de actiuni, nu am motiv sa ma cramponez de functie, dar nici sa demisionez
Q: Care va fi votul PNL in cazul cererii DNA pentru Daniel Chitoiu?
- Am vazut si sunt foarte mahnit in legatura cu dl Rusanu, care nu mai e membru PNL, cu atat mai mult in legatura cu Daniel Chitoiou. Sunt oameni de a caror nevinovatie sunt convins si a caror prezumtie de nevinovatie trebuie sa o apar
- PNL nu va obstructiona sau amana demersurile justitiei, dar fac apel la dvs, v-am dat noi, acesti parlamentari, acest drept si singura pretentie e sa il folositi, numai dvs aveti dreptul sa discutati despre elementele publice din anumite spete
- Nu ar fi interesanta o dezbatere pana unde e normal sa ajungi cu imaginea asta de penal pentru o ordonanta adoptata de guvern si trecuta prin parlament, sa ajungi ca Vosganian la subminarea economiei nationale, pentru ca ai adoptat o HG impreuna cu un intreg guvern, dar numai tu esti tras la raspundere?
- Dorinta mea ar fi ca dvs sa cercetati aceste lucruri. PNL nu va obstructiona cu nimic orice demers al justitiei
Q: Ce le veti spune liberalilor sa voteze?
- Daca am facut recomandarea sa se incuviinteze ridicarea imuniatii pentru arestarea unui om, e greu sa fac alta recomandare cand e vorba de ridicarea imunitatii doar pentru inceperea urmaririi penale
- Am discutat cu el in seara asta, la cererea domniei sale, sunt intru totul alaturi de el, a fost idea domniei sale de a merge de buna voie, nu trebuie sa-i ridice nimeni nicio imunitate, sa mearga la DNA sa dea toate explicatiile
- Eu nu cunosc dosarul, dar se discuta despre infractiunea sustinerii unei OUG. Asta nu imi suna mie clar
Q: Ce parere aveti despre declaratiile premierului de azi si de emotia acestuia?
- Eu cred ca dl Basescu a palit de o usoara invidie, de la treaba cu Stolojan nu am vazut ceva mai tare, chiar l-am felicitat pe dl prim-ministru
- Eu ma stapanesc mai bine sa nu plang, sunt poate ceva mai aspru, sunt poate si mai batran, poate de aia
Q: Ati mai vorbit cu dl Ponta dupa vot?
- Nu, dar nici nu mai era nevoie. Eu am aterizat cam pe la 18:30 si, pentru ca niste lucruri nu erau clare, se discuta ca face orice ii zicem noi, ca dl Daniel Constantin a cedat, mi-a adus aminte de Ianukovici
- Avand o speranta l-am sunat si l-am intrebat daca putem convoca camerele maine. "A, nu, asta nu", mi-a zis. I-am spus "Pacat, eu speram ca putem salva lucrurile in al 12-lea ceas". Dar cum zice o vorba din popor, tot raul spre bine
- Eu nu am reusit in trei ani sa descopar aceste fapte, m-am inselat, nu stiu cum gandeste dl Ponta guvernul ca institutie: e o scoala de corectie, un centru de educare, un hotel la care se tine o camera libera? Si noua ne place sa glumim, dar esti la guvern sau nu
- Dl Ponta cum crede? Noi iesim, el ramane, incearca sa pacaleasca cetatenii ca USD e uin fel de USL, ca dl Oprea e dl Iohannis travestit, ca suntem tigrul economic al Europei
- noi in timpul asta vai de capul nostru, in opozitie, din ce in ce mai tristi, mai abatuti, un domn vorbea intr-o seara cum domne faci politica pe stomacul gol? Omul era frust, punea problema clar
- Uite ca bietul PNL sa va spun de cata vreme nu am mancat de cand facem politica. Din 90 pana in 96, 2000 pana in 2004, avem multe perioade de post.
- Dl Ponta mai tanar si de alta confesiune crede ca trebuie sa mananci. Si zice dupa vreo trei saptamani da cine era taticul nostru, cine anunta ca Mariana Campeanua a facut accident, nenorocitul asta de Antonescu e om rau si hai sa mergem inapoi la guvernare. Daca vin inapoi facem 35 de ministere sau ii da afara pe aia de i-a pus intre timp?
-
Q: Despre revizuirea Constitutiei...
- Va spun clar, eu am asumat, nu singur, revizuirea Constitutiei, ci la nivelul USL. Eu am asumat presedintia comisiei, asum in continuare toate modificarile adoptate si le sustin. Daca si cei din PSD si asociatii doresc sa le sustina mergem inainte
-
Q: Considerati ca doar Victor Ponta este vinovat?
- Eu pe acest episod nu pot vorbi de PSD, noi am discutat cu premierul. Il consider principalul vinovat
- Dansul povesteste despre ce consilieri am sau nu eu, ultima fixatie e dl Gusa. Nu a fost si nu e consilierul meu'. Ca mai indraznesc sa vorbesc cand si cand cu el fara sa-l informez pe dl Ponta, uite ca sunt un om al dracu si nu il informez
- La fel cum ma pot intalni de 120 de ori pe zi cu Basescu fara sa-l informez
Rezolutia cuprinde patru puncte:
- denuntarea protocolului USL,
- retragerea tuturor ministrilor liberali si a secretarilor de stat
- liber la aliante in teritoriu,
- demisia premierului Victor Ponta
Propunerea de a da liber la aliante locale, inclusiv cu PSD, este menita sa ofere PNL posibilitatea de face majoritatea in consiliile locale si judetene
La finalul sedintei, Calin Popescu Tariceanu a declarat ca a votat impotriva iesirii de la guvernare.
"Am votat impotriva iesirii de la guvernare. E o decizie complicata, care ar fi trebuit mai bine analizata, gandita, e o atitudine usor pripita. Ma gindesc la ce mai ramine de facut in ce ma priveste".
Intrebat daca se gandeste la plecarea din partid, Tariceanu a spus ca o sa se gandeasca in zilele urmatoare.
Crin Antonescu: Ministrii nostri isi vor da demisia si PNL intra in opozitie