USL va depune plângeri penale împotriva tuturor liderilor PDL, pe motiv că au împiedicat cetăţenii să vină la referendum

Fara Autor | 20.08.2012

Pe aceeași temă

Victor Ponta a declarat luni, 20 august, că USL depune plângeri penale împotriva liderilor PDL, deoarece au încălcat legea referendumului, în sensul că au împiedicat cetăţenii să meargă la vot, transmite Adevarul.ro.

 

„Prin structurile noastre politice, de azi, depunem plângeri penale împotriva liderilor PDL care au încălcat legea referendumului (3/2000), care prin orice mijloc au împiedicat cetăţenii să voteze la referendum“, a declarat Ponta. Premierul a mai spus că este interesant de urmărit dacă sutele de procurori care s-au dus să-i ancheteze pe oamenii de la sate, îi vor cerceta şi pe liderii PDL.

În plus, a dat exemplu o comună din judeţul Bistriţa, unde, la scrutinul din 29 iulie, primarul a confiscat localnicilor actele de identitate şi au votat numai cei prezenţi în sala de vot.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe rolul unităţilor de parchet din cadrul Ministerului Public s-au înregistrat peste 500 dosare penale privind desfăşurarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, din data de 29 iulie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22