USR: Au plecat din partid 400 de membri și au venit 100, în ultimele două săptămâni

Redactia | 14.02.2022

Aproximativ 400 de persoane şi-au dat demisia din USR în ultimele două săptămâni, iar alte 100 au aderat la partid, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt Ionuţ Moşteanu.

Pe aceeași temă

„La o primă vedere pare că de la 1 februarie până astăzi au plecat aproximativ 400 de colegi şi au venit aproximativ o sută de colegi noi. Plecarea oricărui coleg este un moment trist pentru noi şi eu le mulţumesc tuturor celor care au ales să îşi dea din timp, o secundă, un minut, o zi din viaţă, pentru acest partid. Cred în continuare că noi suntem soluţia cea mai bună pentru viitorul României. Îl aştept alături de noi pe fiecare român care crede că USR este soluţia bună pentru viitorul României. E un moment complicat pentru partid. Aşa cum am trecut de multe ori peste momente complicate, o să trecem şi peste acesta. Am încredere în colegii mei şi în solidaritate”, a spus vicepreşedintele USR.

El a menţionat, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului, că datele nu sunt actualizate, iar în cursul zilei va primi informaţii mai exacte.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22