USR cere demisia Olguței Vasilescu: Legea salarizării, făcută pe genunchi

E.b. | 07.06.2017

USR cere demisia ministrului Muncii, Olguța Vasilescu, pe motiv că "legea salarizării unitare este o lege făcută pe genunchi, care a reușit performanța să nemulțumească pe toată lumea".

Pe aceeași temă

 

 

Decizia de amânare a majorărilor salariale din sectorul bugetar "arată degringolada din finanțele publice ale României și incompetența ministrului Muncii, Olguța Vasilescu", se arată într-un comunicat al USR, citat de Agerpres.

 

"Ca urmare, USR a cerut, marți, în cadrul ședinței Comisiei pentru muncă și protecție socială, demisia ministrului Olguța Vasilescu pentru modul în care o lege de asemenea importanță a fost (ne)coordonată și dezbătută".

 

USR susține că românii au aflat că "au fost mințiți încă o dată de coaliția PSD-ALDE", care a promis, atât în campania electorală, cât și după preluarea guvernării, că salariile bugetarilor se vor majora cu până la 100% și chiar mai mult.

 

"Două categorii de personal bugetar, dintre cele mai importante din sectorul public, angajații din Sănătate și Educație au aflat astăzi că majorările salariale de 50%-100% promise a se aplica de la 1 ianuarie 2018 devin de doar 25% pentru toți angajații din sectorul public. Totodată, potrivit declarației ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, nu vor mai avea loc nici creșterile salariale care trebuiau să fie aplicate de la 1 iulie în acest an, de 20% pentru personalul militar și de 5% pentru angajații din Poliție sau pentru salariații din administrația publică locală", considera USR.

 

Potrivit comunicatului, Uniunea Salvați România a solicitat date oficiale coerente și fundamentate cu privire la modul de aplicare a legii salarizării în sectorul public, dar aceste cifre nu au fost furnizate niciodată. "Acest lucru arată nu numai desconsiderarea Guvernului față de solicitările noastre și ale opiniei publice, dar și incompetența acestuia în colectarea și analiza acestor date", apreciază USR.

 

"Avem practic o lege făcută pe genunchi care a reușit să nemulțumească pe toată lumea. Nu suntem împotriva majorărilor salariale, însă acestea trebuie realizate într-un mod care să nu destabilizeze bugetul țării și să aibă coerență. Orice lege a salarizării unitare trebuie să țină cont de resursele bugetare. Este păcat pentru speranțele create milioanelor de români că PSD și ALDE află abia acum acest adevăr. Pentru un proiect atât de important, ne așteptăm la alte răzgândiri ale coaliției de guvernare până la adoptarea legii și la cine știe câte ordonanțe de urgență de modificare a ei, ulterior adoptării, când se va constata că promisiunile electorale de majorări salariale nu au legătură cu realitatea economică", a declarat Cristian Seidler, deputat USR și membru în Comisia de muncă din Camera Deputaților, citat în comunicat. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22