USR contestă decizia AEP de nerambursare a cheltuielilor electorale (donaţii Facebook)

E.b. | 18.04.2017

USR va contesta decizia AEP, prin care suma de 640.000 de lei cheltuită de formaţiune în timpul campaniei electorale nu va fi rambursată, a anunţat preşedintele partidului, Nicuşor Dan.

Pe aceeași temă

 

 

Suma a fost strânsă în mare parte din donaţii făcute prin platformele Facebook şi Google, iar AEP acuză lipsa semnăturilor olografe.
 
 
USR va contesta decizia Autorităţii Electorale Permanente de a nu ne returna 640,000 ron pentru campania electorală, din care cea mai mare parte reprezintă donatiile primite prin platforma Finanțare Politică construită de Asociaţia G2 şi plăţi către Google şi Facebook, scrie Nicuşor Dan, liderul USR, pe Facebook

 

Motivul AEP este că toate acestea nu au semnăturile olografe ale donatorilor, Google şi Facebook! Decizia AEP ne întoarce în secolul trecut, într-o perioadă apusă când plăţile electronice erau abia la început şi supuse neîncrederii.

 

Din păcate, acţiunea acestei instituţii - pe care am considerat-o ca având un rol modernizator în procesul electoral- pune sub semnul întrebării, pentru viitor, posibilitatea ca un partid să fie susţinut, prin contribuţii, de către cetăţeni. Şi nu orice fel de cetăţeni, ci chiar segmentul cel mai activ din populaţie, acela care nu are timpul necesar să compleze un vraf de hârtii când există opţiunea globală de a dona, pentru orice cauză, cu un simplu click.

 

Decizia demonstrează că AEP, precum vechii politicieni, nu poate concepe că un partid poate strânge puţini bani de la mulţi donatori şi obligă partidele politice să rămână tributare marilor finanţatori. Ştim foarte bine cât de mult rău a făcut şi face în continuare politicii româneşti această practică. USR nu o va accepta niciodată şi va continua să strângă donaţii prin instrumentele online, chiar cu riscul să nu beneficieze de posibilitatea legală a rambursării sumelor cheltuite în campaniile electorale.

 

Credem că instrumentul online utilizat, platforma Finanțare Politică construită de Asociaţia G2, cu consultarea AEP, este cel mai democratic şi mai transparent mod de finanţare politică şi că acesta este perfect în acord cu legea. În plus, toate informaţiile electronice care privesc identitatea donatorilor au fost puse la dispoziţia AEP: datele de identificare ale plăţilor, actele de identitate ale donatorilor, declaraţiile electronice ale celor care au donat precum şi declaraţiile semnate ale persoanelor din partid care au verificat dacă persoana care a donat este cea din cartea de identitate.

 

USR va contesta decizia AEP pe care o consideră ilegală. Sperăm ca justiţia să facă dreptate nu atât USR, ci miilor de cetăţeni care au donat cu bună credinţă pentru noi şi cărora le mulţumim.
 

De asemenea vom face amendamente astfel încât posibilitatea de a face plăţi electronice să fie clarificată în legislaţia în vigoare privind finanţarea partidelor politice, conchide Nicuşor Dan.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22