USR în competiție cu PLUS pentru preluarea noului USR-PLUS: faza listelor de candidaturi

Laurentiu Gheorghe | 28.08.2021

Cele două tabere, conduse de Ciolos și Barna, se confruntă sâmbătă în ședința Comitetului Politic, cu înscrierea listelor de candidaturi din care la congres va fi aleasă cea care va controla partidul.

Pe aceeași temă

Liderii USR PLUS s-au întâlnit, sâmbătă, în ședința Comitetului Politic, unde se va face o analiză a actului de guvernare în cele opt luni care au trecut de la instalarea Guvernului Cîțu. Surse citate de G4Media.ro spun că se va discuta stadiul reformelor promise în campanie și eventuala intrare în opoziție alături de PSD. Ședința Comitetului Politic al USR PLUS se desfășoară pe scena Teatrului Național din București, toți participanții fiind obligatoriu vaccinați anti-Covid.

Ordinea de zi a Comitetului Politic cuprinde prezentarea stadiului angajamentelor USR PLUS din programul de guvernare, a candidaturilor la preşedinţie şi a listelor de candidați propuși pentru Biroul Naţional ai partidului realizat din fuziunea celor două formațiuni, precum şi o dezbatere a unor propuneri de modificări la statut.

Dan Barna și Dacian Cioloș se bat nu doar pentru a câștiga alegerile online pentru șefia USR PLUS, ci și pentru majoritatea în Biroul Național. Structura de conducere a partidului are 24 de membri (+președintele), care se vor alege de pe cele trei liste de candidați, la Congresul din 2 octombrie.

Pentru funcția de președinte și-au depus candidatura Dan Barna, Dacian Cioloș și Irineu Darău. Cei trei candidați vor susține și cele trei liste pentru Biroul Național.

În afară de cei trei, vrea să intre în competiție și Fănel Necula, membru USR Râmnicu Sărat. Acesta a candidat în iunie pentru șefia USR-PLUS Buzău și este un adevărat personaj în partid. Necula scrie pe pagina sa de Facebook poezii pentru Dan Barna, Florin Cîțu sau Clotilde Armand. Însă, până vineri seara Necula nu a transmis toate documentele, iar validarea candidaturii sale va fi discutată în Comitetul Politic, susțin surse din partid.

Lista înscrisă pentru Congres a lui Dan Barna - „La Guvernare 2024”, conține exclusiv membrii USR, unii dintre ei care l-au contestat în trecut pentru anumite decizii. Pe ea se regăsesc miniștri, primari, lideri ai unor filiale importante sau vectori de imagine. Lista are 31 de membri și a fost publicată pe Facebook de ministrul Cristian Ghinea, care candidează în echipa colegului său din guvern.

„Începem campania internă. Am început cu Dan Barna când eram un partid mic și ne-am făcut mari. Fac parte din echipa "USR PLUS la Guvernare 2024" pentru Biroul Național.”, a scris Ghinea.

De partea cealaltă, pe lista lui Dacian Cioloș Dacian Cioloș - „Uniţi, reuşim” – candidează cei din PLUS printre care Anca Dragu, Vlad Voiculescu, europarlamentarii Dragoș Pîslaru și Alin Mituță sau miniștrii PLUS din Guvern, Ioana Mihăilă și Ciprian Teleman.

Marți, câțiva lideri ai USR PLUS au anunțat „a treia cale” în partid, cu candidatul-surpriză Irineu Ambrozie Darău, cu susținerea organizației Brasov. Platforma „Împreună USR PLUS” are scopul să rupă voturi și să obțină o parte din locurile din Biroul Național, astfel încât echipa lui Barna să nu aibă o majoritate clară. Pe lista Grupului de la Brașov se regăsesc membrii și de la USR și de la PLUS, printre care Allen Coliban, primarul din Brașov, Cătălin Teniță, apropiat de Dacian Cioloș, europarlamentarul Nicu Ștefănuță sau deputatul Mihai Polițeanu. Cei din tabăra lui Dan Barna văd apariția acestei liste ca pe o încercare a lui Dacian Cioloș de a mai rupe voturi din USR.

Ieșirea de la guvernare este intens vehiculată de cei din PLUS, care se plâng de lipsa reformelor și care insistă că fără acestea partidul nu trebuie să mai rămână în Guvern. În ultimele ședințe ale Biroului Național, subiectul a fost adus de mai multe ori în discuție.

Cei din USR îi acuză că folosesc tema electoral, în campania pentru congresul din octombrie. „Cioloș cere ieșirea de la guvernare ca să puncteze în partid, dar când vine vorba să participe la ședințele coaliției ca să își exprime nemulțumirile, nu vine. A participat la o singură ședință de coaliție în ultimele șase luni”, au declarat surse din USR, pentru Digi24.ro.

De asemenea, subiectul ieșirii de la guvernare este alimentat și de noua tabără apărută în partid. „Am dat dovadă de lipsă de fermitate, ba uneori chiar de o relaţie de servitute în raport cu PNL şi UDMR. (...) 80% dintre membrii USR PLUS sunt de părere că participarea pe mai departe la guvernare trebuie condiţionată de reformele fundamentale propuse românilor”, declara deputatul Mihai Polițeanu, la lansarea Platformei „Împreună USR-PLUS”.

În fine, tot la ședința Comitetului Politic vor fi discutate modificările pe statut. Dacian Cioloș și cei de la PLUS ar dori ca mandatul membrilor Biroului Național (24 de membri) să fie limitat la doi ani, în timp ce USR susține varianta de 4 ani.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22