USR, negocieri pentru moțiunea de cenzura chiar si cu facțiunea din PSD ostilă lui Dragnea

Redactia | 24.06.2018

USR se află într-un dialog constant cu partidele de opoziţie, inclusiv cu UDMR, pentru a obţine voturile cât mai multor parlamentari necesare trecerii moţiunii de cenzură, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele USR Cristian Ghinea.

Pe aceeași temă

 

 

 

„Preşedintele Barna are un dialog constant cu toate celelalte partide de opoziţie, avem un dialog şi cu UDMR şi suntem dispuşi la un dialog şi cu facţiunea din PSD, care, alături de noi, nu mai suportă dictatura lui Liviu Dragnea. Facem chiar un apel către ei. Probabil că sunt şi pesedişti care se gândesc la viitorul ţării şi îi aşteptăm alături de noi. Suntem dispuşi la acest dialog, credem până în ultimul moment că acest lucru este posibil şi considerăm că această presiune publică, faptul că vor veni foarte mulţi oameni în Parcul Izvor, miercuri la prânz, când se dezbate moţiunea, să fie un semnal pentru oamenii raţionali din PSD”, a afirmat Ghinea, potrivit agerpres.ro.

 

La rândul său, senatorul USR Cristian Ghica a spus, în ceea ce priveşte susţinerea lui Klaus Iohannis pentru un nou mandat la Preşedinţia României, că o decizie în acest sens nu a fost luată, însă la ultima întâlnire a Biroului Politic s-a discutat ca partidul să aibă candidat propriu la prezidenţiale.

 

"Ultima discuţie în Comitetul politic a fost că o să avem candidat propriu la prezidenţiale. Nu a fost luată nicio decizie, o să luăm la momentul potrivit această decizie, dar îi cerem preşedintelui să rămână foarte ferm în această luptă pe de altă parte", a susţinut Ghica.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22