Pe aceeași temă
Pentru funcția de premier, USR PLUS îl propune pe Dacian Cioloș, iar în situația în care Florin Cîțu rămâne premier, funcția de președinte al Camerei Deputaților, să-i revină lui Dan Barna.
Funcția de șef la Cameră fusese deja revendicată de PNL pentru președintele partidului, Ludovic Orban.
„De patru ore discutăm numai despre asta”, au declarat pentru Digi24.ro surse participante la negocierile de la Vila Lac.
Cei de la USR PLUS susțin că nu este corect ca PNL să își rezerve înainte de negocieri ambele funcții, poziție la care s-a raliat și UDMR.
„Nu poți să vii să zici vrem asta și asta la începutul negocierilor. Că atunci nu mai sunt negocieri. Dacă ei iau premierul, noi vrem Camera. E atât de simplu”, au explicat lideri ai USR PLUS pentru Digi24.ro.
PNL este reprezentat la negocierile pentru împărțirea funcțiilor de Ludovic Orban, Florin Cîțu, Rareș Bogdan și Robert Sighiartău.
USR+ și-a trimis la negocieri o echipă formată din politicieni care au criticat dur în campanie guvernarea liberală: Dragoș Tudorache, Vlad Vociulescu, Dominic Fritz, Dan Barna, Ionuț Moșteanu.
USR Plus și UDMR insistă ca primele trei funcții în stat să intre în negocieri și să fie împărțite echitabil între cele trei partide care vor forma coaliția: șefia guvernului la PNL, șefia Camerei la USR Plus și, eventual, șefia Senatului la UDMR.
UDMR a intrat în joc alături de USR+, repezentanții maghiarii dorind eventual ca șefia Senatului să le revină lor. UDMR-istii se poziționează de partea USR+ și în cazul împărțirii ministerelor, nefiind de acord ca liberalii să dețină portofoliile cele mai vizibile, dar mai ales cele de unde se împart cele mai importante fonduri.
Lideri ai UDMR au declarat pentru G4Media.ro că maghiarii nu vor mai accepta să fie a cincea roată la căruță și să se mulțumească cu ministere considerate slabe, cum ar fi Cultura și Mediul, și vor încerca să obțină portofolii mai importante, precum Fondurile europene, Agricultura sau Transporturile.