Ţuţuianu: am cerut SRI informaţii despre postul de conferențiar al lui Coldea la Academie

Dora Vulcan | 28.08.2017

Preşedintele Comisiei de control al SRI Adrian Ţuţuianu a cerut SRI să-l informeze care a fost procedura legală de încadrare a lui Florian Coldea conferenţiar universitar la Academia de Informaţii şi dacă acesta îndeplineşte condiţiile pentru o asemenea funcţie.

Pe aceeași temă

 

 

 

 „Am făcut o solicitare la SRI în ce priveşte încadrarea pe postul de conferenţiar universitar la Academia de Informaţii a domnului Florian Coldea. Am cerut să ni se comunice care a fost procedura legală de ocupare a acestui post şi să ne fie puse la dispoziţie documentele din care să ne lămurim dacă domnul Coldea îndeplineşte sau nu condiţiile pentru un asemenea post didactic”, a anunțat Adrian Ţuţuianu.

 

 

 

„Am solicitat SRI să ne trimită punctul de vedere legat de comunicarea de la DNA către SRI, respectiv solicitările de monitorizare a posturilor Antena 3 şi RCD-RDS. Vom vedea care a fost temeiul legal al acestui schimb de informaţii şi în ce măsură au fost respectate dispoziţiile legale care privesc activitatea SRI”, a mai spus el. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22