Vacanțele școlare, decalate pe regiuni și cicluri de învățământ pentru susținerea turismului

Laurentiu Gheorghe | 19.04.2021

O inițiativă legislativă a USR-PLUS propune decalarea vacanțelor școlare pe zone geografice și cicluri e învățământ pentru a veni în sprijinul industriei turismului din România.

Pe aceeași temă

Deputatul USR-PLUS, Alin Apostol, inițiatorul proiectului susține că în acest mod se îmbunătățește „confortul turiștilor prin decongestionarea traficului din zonele aglomerate”.

„Susțin adoptarea unui «nou model de vacanță» pentru elevii României. Un model, ce s-a dovedit de succes în multe țări europene, poate fi și o soluție cu impact pozitiv asupra economiei naționale. Și în România, putem implementa împărțirea teritoriului pe zone geografice. Fiecare macroregiune intră în vacanța intersemestrială cu durata de 1 săptămână pe rând și fără suprapunere. O simplă succesiune poate avea un impact major: stimulează creșterea turismului intern, aduce un impact pozitiv asupra domeniului hotelier și a celorlalte segmente HoReCa, elimină blocajele din traficul rutier, dar și aglomerația din stațiuni. Putem dubla această stimulare a economiei cu susținerea educației printr-o succesiune a datei de debut al anului școlar în septembrie”, declară deputatul USR PLUS Alin Apostol, citat în comunicatul de presă.

Propunerea legislativă modifică Legea Educației Naționale nr. 1/2011 prin adăugarea următoarelor prevederi la art. 94:

  • „a) Acordarea vacanței intersemestriale, în baza ordinului Ministrului Educației și Cercetării, pe o perioadă de minimum o săptămână, în fiecare macroregiune, în mod succesiv și fără suprapunere.

    Cele patru macroregiuni sunt definite în conformitate cu regulamentul (CE) nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS).

  • b) Începerea anului școlar pentru clasele 0 până la clasa a IV-a inclusiv, a VIII-a și a XII-a în prima zi de luni a lunii septembrie, iar pentru clasele a V-a până la a VII-a inclusiv și a IX-a până la a XI-a inclusiv în a treia zi de luni a lunii septembrie.”

În ceea ce privește impactul bugetar al măsurii propuse, inițiatorul proiectului estimează că, în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a acesteia, „se pot dubla veniturile operatorilor din sectorul turism, în principal ale celor din industria hotelieră și a serviciilor alimentare. De asemenea, se vor majora încasările agențiilor de turism și turoperatorilor, precum și ale firmelor care activează în domeniul organizării de târguri și evenimente.”

Potrivit acestuia, „posibilitatea desfășurării taberelor de schi va antrena stimularea antreprenoriatului în zonele turistice montane, care mai departe vor contribui la energizarea forței de muncă locală în hoteluri și restaurante prin crearea de noi locuri de muncă și contribuții la bugetul de stat”.

Deputatul USR publică și modele de calendare de vacanțe în Europa, ce țin cont de descentralizare și regionalizare:

  • Cehia - vacanța de primăvară/Paște pentru învățământul primar este de o săptămână între 1 februarie și 14 martie 2021, în funcție de regiune, iar pentru învățământul secundar general este de o săptămână între 1 februarie și 14 martie 2021, în funcție de regiune.

  • Franța - Vacanța de iarnă/carnaval se extinde la două săptămâni între 8-21 februarie 2021 (zona A), 22 februarie - 7 martie 2021 (zona B) și 15-28 februarie 2021 (zona C), iar vacanța de primăvară/Paște se extinde la două săptămâni după cum urmează: 12-25 aprilie 2021 (zona A), 26 aprilie - 9 mai 2021 (zona B), 19 aprilie - 2 mai 2021 (zona C).

  • Germania - în conformitate cu Acordul de la Hamburg dintre landuri privind armonizarea în sistemul școlar, anul școlar începe la 1 august și se încheie la 31 iulie. Începutul și sfârșitul efectiv depind de datele sărbătorilor de vară care variază de la un an la altul. De asemenea, în Germania, deși există o dată oficială de începere la 1 august, în realitate, școlile din diferite landuri încep între 3 august și 14 septembrie, astfel oferindu-se o independență decizională land-urilor.

  • Italia - școlile pot adapta calendarul școlar, stabilit de regiuni, la cerințele PTOF (documentul de bază al identității culturale și de planificare a fiecărei școli; definește la fiecare trei ani programul curricular, extra-curricular, educațional și proiecte organizaționale ale fiecărei școli). Anul școlar începe între săptămânile 1 și 3 din septembrie și se termină între săptămânile 1 și 3 din iunie.

  • Polonia - sărbătorile de iarnă pentru școlile primare și secundare sunt de 2 săptămâni, după cum se specifică pentru regiunile deja stabilite.

  • Suedia - conform Ordonanței școlare și Ordonanței școlii gimnaziale superioare, un an școlar constă în cel puțin 178 zile școlare și cel puțin 12 sărbători, datele exacte variază la nivel regional și municipal.

  • Elveția - conform structurii federale a Elveției, data de începere/sfârșitul anului școlar al elevilor și vacanțele școlare variază între cantoane, în unele cantoane, chiar și între municipalități. De Crăciun / An Nou pot fi eșalonate două săptămâni între 19 decembrie 2020 și 10 ianuarie 2021.

Proiectul, semnat de mai mulți deputați USR-PLUS, a intrat luni în procedură legislativă la Camera Deputaților. Senatul este cameră decizională.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22